marți, 15 decembrie 2015

Crăciunul din oală


D
acă nu v-ați săturat în anii trecuți să îi mințiți pe cei mici că Moș Crăciun există și că barza încă n-a ieșit la pensie, poate urmează să vi se spună verde-n față că pentru ei anul acesta e ultimul an de credință în basme, gândindu-se la tableta iPad care îi așteaptă împachetată în cutie.
Pe lângă nemulțumirea pe care o avem cu toții, că iarna nu mai e cu zăpadă, cum eram obișnuiți, globalizarea ne-a ajuns din urmă și e o rușine să-i mai spui cuiva Crăciun fericit!, că fiecăruia îi scrie pe frunte religia sa tocmai să se evite situațiile jenante, de aceea se cere să se spună Sărbători fericite! în schimb. Mai tinerește, Merry X-mas, în traducere liberă: bine că s-a dat liber.
Oricât ar părea de normal, Crăciunul românesc e bizar pentru străini, care mai nou nu vor să mai cânte nici oh what fun it is to ride in a one horse open sleigh (oh, cât e de distractiv să te dai cu sania trasă de-un cal) din cauza problemelor de siguranță, că trebuie purtată o cască de protecție și nu-i bine să îi încurajezi pe cei mici să facă astfel de lucruri. Pe noi, românii, ne-ar pune și-n cătușe pentru versul să facă din blana lui veșmânt frumos Domnului. Colindele străinilor nu au nicio tristețe sau realism, sunt voioase, pentru cetățeanul global, nu supără pe nimeni, nu îi dă nimănui identitate, în cel mai rău caz autorii se plâng din cauză că last Christmas I gave you my heart and the very next day you gave it away (la ultimul Crăciun ți-am oferit inima iar în ziua următoare te-ai lepădat de ea). Străinului nu-i pasă cum umbla din casă-n casă Maria, îi strici cina să-i spui așa ceva. Nu departe suntem și noi să ajungem acolo.
Christ-mas în limba engleză înseamnă liturghia lui Hristos. Dacă e X-mas, poate fi și veșnică pomenire pentru domnul X, că-i de formă totul și n-are importanță cine e X-ul tău și-l poți sărbători și pe Batman sau pe toți mutanții X-Men, totuna-i. Nu-s nici eu fan Crăciun, dar asta numai fiindcă și cu ochiul liber al agnosticului se poate vedea că s-a pierdut esența și doar se bifează sărbătoarea.
De ziua mea, nu îi cer scuze nimănuia că sărbătoresc intrarea într-un nou an din viața mea și e ridicol acest X-Mas ca scuză pentru cei care nu cred în Dumnezeu. Nici eu nu cred și e penibil să-mi văd cunoștințele împleticindu-se să-mi ureze sărbători fericite, de teama că m-ar face să mă simt incomod. Până și mie mi se face rușine de jena lor.
La origini, data de 25 decembrie pentru Crăciun e păgână, mai ales că Hristos e improbabil să se fi născut la finele anului, dar cum exista deja o sărbătoare păgână pentru asta, Biserica Catolică și-a zis că e mai ușor să îi schimbe numele sărbătorii și să o păstreze în aceeași dată. Și, iată, se întoarce înapoi de unde a venit, cu sau fără dosar X, că o ciudățenie a ajuns o normalitate: să depeni amintiri în fața șemineului nu-i normal, nu sunteți cu adevărat prieteni, e mai normal să se vorbească în fața șemineului despre porcii omorâți și cât de moral e să fii vegetarian, ba și mai și, e și sănătos și cool, ești pe val.
Cei mai mulți oameni percep sărbătorile de iarnă ca fiind cârnațul din oală. Acela-i dumnezeul lor. Când se împarte-n Centru ciolan cu fasole, Dumnezeu îi vizitează din nou cu miros îmbietor ș-o predică despre partidul politic care a „sponsorizat” parada.
Ca-n fiecare an, alții își vor da-n petic și vor umple sălile de la Unitatea de Primiri Urgențe. Ba că au mâncat cu clema la nas mâncare stricată, ba că au mâncat până s-au înecat, ori s-au îmbătat până-n comă alcoolică.
Mai este cealaltă extremă, a celor super-ospitalieri, care așteaptă oaspeții cu programare, stă cu fiecare 20 de minute și îl trimite în drumul lui. Și s-au pregătit o lună de zile pentru eveniment, au umblat prin toate magazinele, toate piețele, au aruncat cu bani în dreapta și-n stânga pe lucruri de care n-au nevoie, să impresioneze, și-n loc de o seară călduroasă, în care să își pună capul jos și să stea-n tihnă, au un du-te-vino scump plătit. Iar luni, din nou la lucru, până la Revelion. Și să știți că se poate și mai rău decât o șaradă de Crăciun făcută acasă: o șaradă de Crăciun făcută la birou. Din păcate, se poartă.
Vă urez Crăciun fericit și să vă prindă Anul Nou cu un curaj renăscut în inimă de a face lucrurile pe care vreți cu adevărat să le faceți în viața voastră! Ne vedem în 2016!

Cum ar arăta un film de Crăciun dacă ar făcut de diferiți regizori cunoscuți

duminică, 13 decembrie 2015

de-aș visa

cu geamul deschis
mi-aș linge rănile în fiecare noapte
și nu mi-aș mai face din inimă
un câine
care să latre la orice metaforă
ca și cum ar fi abominații ale ființei mele

de n-aș visa verbiaje
– frânturi ale naufragiului plutind pe ape –
nu m-aș trezi cu inima grea
ca și cum magia neagră ar fi dat cu ea de toți pereții

o tristețe le dă voce
ea știe să le ia în brațe pe toate
și să le plângă la căpătâi
apoi le dă drumul pe ape
cum făceau păgânii cu cei mai buni oameni ai lor

sunt oare singurul?
sunt oare vinovat de ceva?
când voi da la o parte inima de pe mormânt
voi vedea că mi-am păzit urgențele vieții mele
să nu facă primăvară?

vineri, 11 decembrie 2015

Apocalipsa ce se împlinește de la sine


În viziunea regizorului Lars von Trier, Anticristul este cel care se opune naturii. La fel ca el, văd Diavolul în vicleșugurile cu care lumea e ținută în robie, îl văd în dependența oamenilor de sistem, în nebunia cu care oamenii se opun lucrurilor normale și frumoase.
Oamenii lucrează pe bandă în fabrică, unul cade de pe picioare, altul vine pe bandă și îi ia locul. Se studiază medicină și farmacie pe „cobai” umani, pentru binele umanității care e formată fix din inumanii care au băgat bani în proiectul respectiv în speranța că pămâtul galben nu îi va trage și pe ei odată jos. Se bagă bani, miliarde de dolari, să se inventeze un stilou care scrie și-n spațiu, în loc să se scrie cu creionul (metaforă); mă refer la sacul fără fund al lumii numit NASA care spune că-i mai bine să zburăm pe o planetă roșie, deșertică, pe care nu este nici măcar oxigen, decât să îi dăm încă o șansă unei planete pline de apă și pământ fertil, e mai normal pentru NASA să îți bei propria urină filtrată încât să rămână numai apa în urmă decât să cauți soluții să filtrezi apa unui ocean. Oamenii aplaudă. Îl văd pe Diavolul în asta.
Găină crescută în comă indusă la o fermă
Când legumele din propria grădină sunt împotriva normelor UE, iar acelea „bune” nici gust n-au fiindcă sunt produse de companii care s-au apucat de agricultură peste noapte în condiții suspicioase. Puii de găină sunt ținuți în stare vegetativă, sub perfuzii, pentru carne. Modificarea genetică a ajuns o distracție: câini cu coadă de iepure făcuți la comandă, pisici care latră, păsări fără pene pentru o mai bună productivitate. Când orice poate fi cumpărat!  Îl văd pe Diavolul în asta.
Căscarea unei prăpăstii tot mai adânci între bărbați și femei, cu ideea că individul este autosuficient. Când vinovații se iartă pe ei înșiși și se simt la fel de bine ca și cum ar fi cerut iertare. Psihopatul este omul de succes în lanțul evoluției și este promovat ca model. Îl văd pe Diavolul în asta.
Slăbiciunile subconștientului nu sunt studiate pentru a fi sprijinite, ci pentru a fi exploatate de lumea reclamelor. Când lucrurile care ți se cuvin de drept îți sunt date ca favoruri. Îl văd pe Diavolul în asta.
Când se propun modele de frumusețe la televizor, imposibil de urmat. Când se urmărește ca arta să nu mai exprime sinceritate. Când moda nu se mai schimbă o dată la 10 ani, ci o dată la un an de dragul industriei.
Nici National Geographic nu mai arată adevărul, unde nimeni nu se așteaptă să fie mințit: animalele filmate sunt dresate, acolo unde ecosistemele nu mai există de câțiva ani, se pun filmări mai vechi etc. Când e de zece ori mai ieftin să se folosească compuși naturali în facerea unui produs, dar se folosesc cei artificiali din plăcerea sadică de a îmbolnăvi oamenii. Îl văd pe Diavol în asta.
Asta e moda
Când imaginea contează mai mult decât securitatea și problemele reale. Oamenii aleargă după vise mai mult decât după mâncare, iar mâncarea o aruncă la gunoi. Când e o rușine și să trăiești cum trăiești, și să mori cum se moare de mii de ani. Când spiritualitatea unui popor e dată pe bani mărunți. Când îi credem pe străinii care spun (cu un dispreț mascat) că nu știu unde se află România, numai când vor s-o atace. Când a ajuns la modă cinismul. Îl văd pe Diavol în asta.
Încurajarea petrecerii timpului liber astfel încât toată viața devine o vacanță, iar când nu e, creează depresie. Omului de acum o sută de ani nici nu îi trecea prin minte să horească înainte să își fi terminat treburile de acasă! Îl văd pe Diavol în celebrarea lenei.
Îl văd pe Diavol la televizor și pe internet. Îmi amintesc că, într-un local, la TV rula teleshopping și se făcea reclamă la un scaun cu rotile multifuncțional: aveai laptop încorporat, toaletă sub fund, prindea 50 km/h, era pliabil și multe altele. Au și pus un om sănătos în scaun să îl testeze și zâmbea. La care, un copil care urmărise prezentarea, îi strigă tatălui său, aflat lângă mine: tată, vreau să fiu handicapat! Asta e puterea reclamei. Tot ce se întâmplă acum e o decădere a ceea ce înseamnă viață. Îl văd pe Diavol în asta. Bun venit la mașinăria de tocat spiritul!




luni, 7 decembrie 2015

Patriotism și protocronism


Somnul rațiunii naște monștri
Teoriile conspirației au întotdeauna un efect de bulgăre, care se face tot mai mare cu cât înaintează mai mult. Când recurgem la iluzii de grandoare pentru a ține acest popor laolaltă nu suntem mai puternici, ci atunci trecem prin cel mai adânc moment de slăbiciune, iar nevoia de iluzionare este una compensatoare frământărilor din mentalul colectiv.
Atent făurite, materialele și lucrările pe tema ascunderii voite a istoriei românilor gâdile urechile prozelitului prin îmbinarea perfectă a nevoii de cunoaștere cu cea de securitate, se prelungește starea de bine prin evadarea din realitate într-o zonă ideală, unde nu există nicio neliniște, uneori în visul utopiei. Odată aceste nevoi fiind satisfăcute, se naște senzația de fericire și căutarea întreținerii ei în permanență pentru evitarea nefericirii. Vezi material despre cum se formează adicția AICI.
La fel cum funcționează orice religie, încet-încet se recurge la mituri pentru umplerea golurilor pe care istoria și știința nu le pot umple, iar adevărul devine mai puțin important atâta timp cât confortul emoțional rămâne intact.
Chiar la începuturi, năzuințele naziștilor de a-și găsi originile ariene păreau nevinovate, cu expediții științifice în Tibet, studierea limbilor moarte, a aspectului nomazilor a căror descendenți se credeau, până când experimentele au dus mult mai departe, unde nu se credea că se va ajunge vreodată: operații pe viu pentru măsurarea nivelului durerii, studierea comportamentului după extirparea unor lobi cerebrali și multe alte atrocități împotriva rasei umane. La fel ca acum, înainte de comiterea acestor crime, au apărut minciuni în mass-media, precum publicația Der Stürmer, în care, cu cât mai absurde acuzațiile la adresa evreilor, cu atât mai vândute numerele. Chiar și la noi, articolele de pe site-urille de știri(!) duc până într-acolo încât dacii (implicit urmașii lor) sunt numiți arieni, precum arienii blonzi ai lui Hitler, descendenți direcți ai zeilor (exemplu AICI).
Nu e prima dată când protocronismul a prins putere în țara noastră, dacă ne gândim la legionari. Iar unde nu se poate explica de ce am fost înapoiați la un anumit moment istoric față de curentul european, se vorbește despre o specificitate a curentului respectiv pe plaiurile noastre. Adică dacă toată Europa avea roată rotundă la car, iar roțile carelor noastre erau încă octogonale, nu se vorbește despre înapoiere, ci despre un specific românesc. Se dorește o sincronizare cu orice preț pentru o confirmare, ca și cum, dacă tăblițele de la Tărtăria nu ar fi fost traduse (mă rog... traduse) de un protocronist, am deveni imediat apatrizi.
Cu câțiva ani în urmă se spunea că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu, acum se pare că era mai bine pe vremea lui Burebista, că, nu-i așa, trecutul este întotdeauna de aur. Și n-are nicio importanță că teoriile despre sângele nobil al românilor se bat cap în cap atâta timp cât păstrează aura de basm popular românesc care trezește naționalismul în spiritul cititorului...
Niciodată nu voi uita cum, aflându-mă la un simpozion, cineva începuse să predice învățături protocroniste, că noi, românii, ne-am aflat, de fapt, întotdeauna în fața epocii, nu în spatele ei, că Eminescu, prin versurile La steaua care-a răsărit/ E-o cale-atât de lungă,/ Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii să ne-ajungă.// Poate de mult s-a stins în drum/ În depărtări albastre,/ Iar raza ei abia acum/ Luci vederii noastre. Acel „guru” a spus că îl bagă pe Einstein în buzunar cu tot cu E=mc² și face ceva pe tot neamul lui de jidani. Firește, a dat uitării faptul că Maxwell își publicase în 1865 lucrările prin care spunea că și lumina are o viteză limitată, nu infinită, cum se credea, iar ideea aceasta vuia în Europa, Eminescu fiind la curent cu noutățile; nu Einstein enunțase că lumina are o viteză limitată. De la acea întâlnire am plecat imediat... știind că protocronismul nu are niciodată finalitate în patriotism real, ci-n nebunie în numele emancipării și al regăsirii identității (paradisul pierdut).
Să nu uităm că n-am fost mai buni decât alții niciodată: și strămoșii noștri au făcut sacrificii umane, și strămoșii noștri se ocupau cu prădarea satelor de peste graniță, iar când am avut puțină putere la îndemână, în perioade de conflict armat, am comis crime de război ca toți ceilalți. N-am fost mai buni nici decât rușii, care la ordinele lui Stalin au ucis zeci de milioane de compatrioți, că-n comunism ne-am trimis intelectualii la închisoare, nici decât nemții, care scriu în cronicile lor că soldații lui Hitler au rămaș șocați când au văzut brutalitatea românilor la adunarea evreilor pentru deportare, iar românii n-aveau niciun motiv să fie mai naziști decât naziștii, în afară de plăcerea de a face răul. Din orașul meu natal, Satu Mare, au fost trimiși în lagăre 18.000 de evrei, iar mărturiile supraviețuitorilor întrec în imagini sângeroase multe din ale celor deportați din Germania hitleristă.
Chiar dacă ar fi adevărate, nu acesta este efectul pe care ar trebui să îl aibă răspândirea acestor teorii. Au fost de ajuns să fie scrise câteva versete în Biblie prin care soldații Domnului sunt chemați la luptă, ca acestea să ajungă să fie inscripționate pe steagurile cruciaților. Dacă ar fi adevărate, efectul lor ar trebui să fie eliberator, or pseudo-savanții acestor materiale protocroniste urmăresc generarea și alimentarea conflictelor interetnice prin propagandă extremistă mascată. Sau, de ce nu, pregătirea subconștientului populației pentru apărarea patriei, în caz de război, mai ales că acum câțiva ani puțini și-ar fi dat viața pentru țară, iar patrioții de carton de acum sunt aceiași șovini de ieri cu delir de grandoare.

marți, 1 decembrie 2015

oracol

le-am cerut alor mei să scape
un animal într-o amintire
să-i tulbure luciul cu un val

mârâiau și schelălăiau
îmi arătau dinții și zgâriau aerul
ca și cum le-ar fi cușcă

le-am cerut alor mei să înoate
de plăcere într-o amintire
ca-ntr-o vacanță de vară

se rătăceau în trecut
până întâlneau minotaurul
și de atunci nimeni nu i-a mai văzut fără mască

apoi le-am cerut alor mei
să le pună la întrecere
să vadă care e mai sprinten și să râdă
dar ai mei le-au înlănțuit laolaltă pe ambele
cu inima
așteptând să le dea sens vieții

i-am rugat pe ai mei să priponească amintirile
de-un fir de iarbă
să le lase să prindă gingășie și rădăcini carnea
și le-am jurat că leul va paște alături și el
dar ei s-au adunat să bată cuie-n cer...
acolo le-au spânzurat de lanțurile lor
torturându-le să le spună un adevăr profund
poate o confesiune din partea amintirii
poate o profeție din măruntaie

târziu
când amintirile le-au spus ceva
s-au spânzurat ai mei
în căutarea tâlcului la răspunsurile primite
iar eu am rămas singur cu animalul mort în brațe
ca o lecție neînvățată

vineri, 27 noiembrie 2015

Cuvinte pentru zombii


Să simt sau să nu simt?
Vizionând din nou filmul Equilibrium cu Christian Bale în rolul principal mi-am dat seama că societatea aceea în care oamenii iau în fiecare dimineață o doză anti-sentimente nu este o una a viitorului, cum am înclina să credem, ci a prezentului, mai ales că nimic futuristic nu a fost prezentat.
Spălarea creierilor nu este o practică tocmai modernă, îndoctrinarea se practică de mii de ani. Îmi amintesc că, atunci când lucram la ziar, aveam colegi care descriau un accident de circulație în limbaj polițienesc: în jurul orei cutare, pe raza localității X a avut loc un accident de circulație din care a rezultat decesul lui Cutare Ion și Cutare Maria. Atitudinea lor slugarnică, lipsită de identitate jurnalistică, ducea până într-acolo încât repetau cuvintele polițistului. Rememorez o scenă în care mi s-a făcut observație că am început să scriu un material cam așa: Cutare Ion și Cutare Maria, părinți a doi copii preșcolari au murit într-un accident de circulație din cauza unui șofer beat care a intrat pe contrasens. Pentru corectorii mei conta mai mult că soții Cutare au murit la kilometrul trei.
La școală, copiilor nu li se mai dau teme de casă, li se dau proiecte. Să tai hârtie creponată și s-o lipești în formă de inimioară se numește proiect, iar înainte de a se apuca, elevii sunt educați să vadă dacă proiectul e fezabil (of, of): dacă au la îndemână toate instrumentele de lucru, dacă le este suficient materialul, dacă ora nu este târzie etc. Proiect, auzi! La orele de compunere li se spune bieților copii că au voie să foloseasă același cuvânt în text maxim de două ori, or într-o compunere despre pisica din curte este normal pentru doamna învățătoare, după noua programă, să apară: felină mică, animal mieunător sau femelă felină, dar mâță ar fi considerat demodat. Acestea sunt cazuri reale.
Să te joci cu copilul tău este bifată ca activitate educațional-creativă, să îți ții casa sus nu înseamnă să fii gospodar, înseamnă să fii manager, să gătești pentru familie înseamnă să fii chef, să îi dai cuiva o mângâiere la nevoie înseamnă să oferi sprijin emoțional și afectiv etc. Personajul pe care îl creează folosirea unui astfel de limbaj este unul rece, un zombi care dorește să îi infecteze și pe alții în numele maturizării. Iar dis-de-dimineață să-și ia doza anti-emoție.
Sintaxa unor astfel de oameni este golită de adevăruri personale, comunică numai prin simple predicate (m-am trezit, am mâncat, am muncit și noapte bună). Minune când în propoziție se află un complement direct pe care să-ți așterni urechea o clipă! Să fii simțitor devine o slăbiciune, să arăți asta, o imaturitate, până când nu mai există decât împietrire.
Probabil zombii au renunțat la o parte sălbatică din ei, ultima redută umană, au dresat-o și pot accepta oricare dintre slujbele pe care le oferă lumea business sau cosmopolită, se simt confortabili cu creierul spălat.
În școală mi s-a spus că gândim cu toții într-o anumită limbă, dar eu vă spun cu toată sinceritatea că n-aș scrie un vers dacă acest lucru ar fi adevărat pentru mine, oricâte limbi noi aș învăța. Gândesc așa cum am gândit dinainte de a învăța să vorbesc, sălbatic, în mirări, exaltări, curiozități... Or cuvintele unui om care se află într-un veșnic proiect sunt precum o plimbare printre morminte văruite, frumoase pe dinafară, dar pline de mizerie pe dinăuntru.
Înainte de a comunica, întrebați-vă care este avantajul de a opta pentru utilizarea acestui limbaj sau dacă acesta vă reprezintă într-adevăr pornirile emoționale care vă personalizează stilul dumneavoastră în raport cu cei din jur și mediul în care vă desfășurați activitatea de zi cu zi și făcând asta, să aveți în vedere dacă pe termen lung este mai important să vă integrați într-unul din grupurile sociale ale înaltei societăți sau să vă găsiți echilibrul interior. Bleah, mă duc să mă spăl pe mâini, mi le simt murdare după ce-am scris paragraful ăsta!

duminică, 15 noiembrie 2015

acel moment


când inimile noastre nu mai pot prinde sublimul
din coloana sonoră a spectacolului vieții
când amintirile noastre nu mai au puterea să devină plastice
culorile își pierd tridimensionalitatea
când bucuriile eșuează să alerge-n cai
când portativul rămâne fără note
brazii tăiați le iau locul
ca o sărbătoare care nu mai e ce-a fost odinioară

duminică, 8 noiembrie 2015

Superman de la Colectiv


Mișcarea cu intenții revoluționare de după tragedia de la Colectiv va aduce, fără voia ei, întărirea sistemului capitalist. La Revoluția din decembrie 1989 am dat Omul Nou comunist pe Omul de succes capitalist, fără să ne dăm seama. În momentul de față, cine știe la ce libertăți renunțăm ca să mai facem o schimbare? Nicio schimbare nu a venit gratuit, să nu ne amăgim. Ce îmi pare ciudat este că în România au avut loc manifestări populiste mult mai mari fără să aibă efect asupra Puterii, ca nuca la perete, pe când acum, cu manifestări de scală mijlocie s-a reușit demiterea unui premier. De undeva își primesc manifestările acestea restul de autoritate și cu siguranță surplusul de putere nu vine de la clasa muncitoare. Este un lucru foarte suspicios.
Vrem ca-n Guvern și-n Parlament să nu mai fie nenea Ion și lele Mărie, care adorm cu capul pe masă în timpul ședințelor? Vrem specialiști? E posibilă o asemenea schimbare. În locul lor vor veni domnișorul John și mamzela Mary. Împreună vor meșteșugi o societate capitalistă pe care nu suntem pregătiți să o avem, o competiție dură de piață de tip vestic în care toată clasa muncitoare va deveni din clasă de mijloc, clasă de jos. Se pot face schimbări, dar nu gratuit, ci tot pe spinarea noastră, ne spune istoria. De-am fi nemți, am fi pregătiți, că ne-ar fi în sânge să fim competitivi, dar mentalitatea noastră colectivă este, deocamdată, una de cloșcă, întotdeauna adunați sub aripi protectoare. Cred în potențialul acestui popor, dar ar trebui să avem grijă ce ne dorim, că s-ar putea chiar să îl primim.
Fiindcă piața capitalistă a început dinspre vest, iar valul se îndreaptă spre est, la început vom trage foloasele acestei schimbări, vom fi în bula de oxigen a sistemului monetar. Românii sunt proprietari pe țara lor la propriu, pe când în Vest te numești landlord dacă ai câteva proprietăți, că restul populației trăiește în chirie o viață întreagă și nu lasă (aproape) nimic moștenire: țara e a băncilor. În următorii ani România va prospera din punct de vedere financiar, că valul economiei capitaliste va ajunge (și) la noi de-a binelea, or după anii de prosperitate vin anii de secetă mai ales că modelul capitalist secătuiește țările de resurse, oriunde capitalismul este de succes.
Semnul manipulării îmi este evident și în cazul acestor ieșiri stradale: pentru a-i organiza s-a folosit o tactică de marketing, nu una socială. Cu alte cuvinte, li s-a vândut un vis, la fel cum se vinde într-o reclamă de la TV visul unei vieți luxoase, libere, mai bune. Capitalismul și democrația sunt două lucruri diferite, una se termină unde începe cealaltă. Tot istoria ne învață că populația n-a fost chemată niciodată să pună în rânduială sau să apere democrația în mod pașnic, ci cu mâinile pe arme. Văzând lucrurile în acest fel, am putea spune că ieșirile în stradă care se petrec la ora actuală în România nu au nicio legătură cu democrația, aceasta fiind o iluzie, un vis de marketing capitalist.
Au loc niște transferuri de sarcină cu efecte urmărite îndeaproape; de-ar fi să ieșim în stradă în urma fiecărei tragedii, puteam ieși în stradă și după tragedia aviatică de la Balotești, mai ales că nu au fost date publicității în totalitate înregistrările de pe cutia neagră, iar „pirații aerului” care ni s-au spus că ar fi responsabili n-au fost găsiți și trași la răspundere. Diferența dintre cele două tragedii este modul în care mass-media a prezentat evenimentul. Până și la BBC a fost dată știrea de la Colectiv, semn că se aștepta din Vest o astfel de tragedie ca pretext pentru ceva anume și devine tot mai limpede ce. Așadar, să ne întrebăm: era oare una dintre știrile care merita atenția internațională.
Într-o societate capitalistă, dacă dorești să tragi în piept aer curat, te duci pe o proprietate privată, zonă împădurită, plătești bilet de intrare și tragi aer curat sau te mulțumești cu sprayul de levănțică din toaletă. Vă amintiți de ultimul interviu de angajare la care ați fost, ați stat 40 de indivizi la ușă pentru un post la care nici nu s-a spus salariul? Vă amintiți că doamna de la Resurse Umane v-a întrebat și ce-ați mâncat la micul dejun în urmă cu o săptămână? În societatea pe care manifestanții și-o doresc cu atâta pasiune – și naivitate –, suicidul este considerat normal în urma eșecului în carieră, la ușă nu vor mai aștepta 40 de indivizi pentru un post, ci 400, nu veți mai fi întrebat ce ați mâncat la micul dejun acum o săptămână, ci detalii mult mai intime, că omul corporatist, la fel ca soldatul și poetul, nu are viață personală.
Nu e rău să arătăm cu degetul abuzurile Bisericii, dar trebuie să avem în vedere să nu cădem în cealaltă extremă: cu cât o societate devine mai laică și mai nihilistă, cu atât spiritualitatea din spatele culturii este tot mai ignorată, acest lucru compensându-se cu așteptări tot mai mari de la individ, i se cere să devină Übermensch a lui Nietzsche, adică Superman.
Și să nu uităm de schema Panzi în care am fost implicate toate țările UE la începutul acestui an, când Banca Europeană a spus că va emite 1 trilion de euro fără acoperire în aur. Acei bani trebuie să intre cumva în economia europeană, chiar dacă cu forța, cu credite relaxate cu buletinul și crearea unor false nevoi, precum, în cazul nostru, începem să luptăm pentru aceleași lucruri ca șaizeciștii din SUA. Încetul cu încetul ne vom trezi scandând cu naivitate, ca învinșii acelei generații, make love, not war (faceți dragoste, nu război). Dacă ați crezut că acum e greu, așteptați să vedeți ce va fi capitalismul de tip vestic sau faceți o vizită în țările dezvoltate și întrebați-vă dacă modelul lor are aplicabilitate în România, dacă suntem pregătiți să fim înțărcați.

 
Suntem noi pregătiți pentru o societate total capitalistă?
Așa arată una (vezi video).