sâmbătă, 27 iunie 2015

Lambada

imaginați-vă că ascultați Kaoma, La lambada.
a făcut asta parte din copilăria voastră?
las fereastra deschisă și dau startul chefului
până când ochiul conștiinței nu mai pândește de dincolo
de geam
până când adorm pe pleoapa mea și sunt eu însumi, uitând de ochi,
fiind ceva ce n-are morală
adormind ca și cum ar fi 1990, prima libertate după Revoluție
iar ștrandul suna de muzică și zăpăceală
care acum e văzută printr-o lentilă roz

îmi ajunge să deschid fereastra cu un joc PC
Desperados: dorit mort sau viu
încât să presimt ce înseamnă să trăiești cowboy
să salvezi satul și toți să te creadă erou
să arunce virgine înspre tine ca Batșebe înspre regele David

ce rol! Oamenii aceia trăiau chiar și împușcați!
fiindcă pruncii visau să fie ca ei.

când nu știu dacă trebuie să mă apuc de scris sau de citit,
atunci știu cât de mult iubesc viața.
ascult vechii artiști de câtă singurătate au avut parte, uneori dansez s-o celebrez,
asta mi-au cerut.
cum poți să faci un om să-și miște un deget pentru ceva,
cum să-l faci să danseze, așa cum m-a prins pe mine muzica?

joi, 25 iunie 2015

Liber

A fost o seară, apoi a fost o dimineață.
Aceasta a fost ziua întâi.
A plouat, camera s-a încovoiat în jurul meu
precum un vis se pierde
dimineața printre cearșafurile rămase după seara nunții.
Aceasta a fost ziua a doua:
a fost o noapte a nunții și o dimineață.

Tot ce se întinde sub cerul albastru a fost calm.
M-am minunat de normalitate și am devenit
mai îndemânatic la murire.
Aceasta a fost ziua a treia.

Dragostea iese din joben și mă minunez
de mila care ucide leul care omoară gazela,
nu mai sunt lei, rămân doar anticriști care vânează gazele
ca și cum amintirile n-ar fi tot minuni vânate cu tristețe,
cea mai slabă e întodeauna răpusă. Împușcătură.
Gândurile zboară
pe copacul următor. Fâlfâit de aripi. Aceasta
a fost ziua a patra.

Mă văd cocoțat în pom, decorul se depărtează de mine
luciditatea se strecoară acolo, mintea se dezmiardă.
La geam neprihănirea recită îngerește.

Aș vrea să fie ziua a cincea.
Însă nici mai multă și nici mai puțină credință
nu poate răsări soarele mai repede pe cer.
Nu poate întoarce pământul, din noaptea mea să facă zi,
din ziua altuia să facă noapte. Aștept cuminte, găsesc pacea
la marginea peisajului și aproape începe din nou ziua a doua.
Aceasta a fost ziua a cincea.

Inima pictează locuri care nu există, să-mi spună
ce mai face, cum o duce, câtă putere mai are,
să învârtă în cafea ca-ntr-o pictură abstractă despre viitorul meu.
Beau grăbit zațul pretinzând că nu știu
că nu știe ce este adevărul.
Știindu-ne unul altuia iluziile, să devenim prieteni de pahar.
Aceasta a fost ziua a șasea.

Inconștientul omului e un deșert mereu la modă.
Te semnezi pe o fotografie cu Marele Canion și îți admiri sălbăticia
din mișcările stiloului care trădează ceva din formele stâncoase
ale Canionului.

Și deșerturile pot fi luate trofeu și propriile capete pot fi aninate-n cui.
Oamenii care beau la bar să-ntrebe cine e vânătorul.
Întorci paharul și spui din ce an e vinul.
Oamenii care beau la bar să întrebe cine e vânătorul.
Întorci paharul și spui a cui e via
precum întorci un diamant șlefuit în soare,
inima cuiva să spui ce-nseamnă să fii om.
Aceasta a fost ziua a șaptea.

miercuri, 24 iunie 2015

contemplare la frumusețe

apoi pot spune cu tristețe că viața e frumoasă foc
dacă frumusețile pot fi măsurate în vieți
în acest fel bujorii din obraji pot fi legați mai strâns
de sângele care le-a dat nume și au pus stăpânire pe toată floarea

ziua se preface în noapte și poartă și ea blugi la apus
și e zi de lucru și s-a terminat ziua de lucru
ca să ne odihnim și să facem copii
în acea zi care se scufundă în roșu am renăscut pentru o noapte
dimineața se uită la noi cu ochi de ploaie
ca printr-o lentilă bombată și ne vede mai mari și mai frumoși
de aceea ne dă voie să ne ridicăm din pat când ne trezim

în această lume frumusețea e frumoasă foc
viața mea încearcă să se căsătorească cu ea
dar alături de ea frumusețea devine și mai frumoasă
iar ea vrea acum să îți spun că n-ai dreptate:
niciuna n-o împodobește pe cealaltă
doar autoritatea cu care vulturul se oprește pe creangă
și o stăpânește sub picioarele sale
face orice fată să roșească: aripi deschise, onoare, singurătate, independență

dar asta nu e pentru noi
ci pentru cei mai puternici care vin după noi
e pentru copiii noștri
pentru care răul nostru le poate fi șansă
care caută sapă-n el și își găsesc gemenii
și care după fiecare Pompei găsesc aur în crăpături
apoi pot spune cu tristețe că viața e frumoasă foc

miercuri, 10 iunie 2015

atlas

1

îi voi da muntelui acela numele tău
iar el îmi va da în schimb o minune
făcută din el

iar el îi va arăta spatele muntelui următor
ca și cum un chitarist își arată vulgar pedala
și dragostea pentru un moment își aruncă păsări albe
între cele două vârfuri
să fie călcate

nu e nevoie de o cameră video să se vadă cât sunt de frumoase

și nimeni nu mai poate râde
deși e bucurie și extaz
și s-a tot profețit că vor veni ploile târzii

între noi e un soi de rușine că încă nu ne-am jurat credință unul altuia
și nimeni nu mai poate râde
deși limpede ne-am văzut
ne-am păstrat pentru noi înșine și toate secretele au fost înlocuite de glume

s-a profețit că va veni și cumințenia care ne va învăța cum să ne rugăm
și s-a tot profețit că vor veni târziu ploile


2

apa a căzut din senin
de aceea marea lasă ca organele să i se vadă
iar albastrul pare o iluzie
pare pielea care o ține laolaltă

de nu s-ar îmbrăca lacul cu o lebădă
n-ar fi lacul nud
lacul ar fi porno


3

undeva există un câine care știe mirosul lui Ahile
și undeva în minte am și eu un nas care știe cum miroseau razele de soare
în copilărie
cum miros dealurile și plaja de la Zakynthos
doar Patrocle mă aduce înapoi la picioarele mele
după fiecare vânătoare de versuri și metafore
Ahile umblă liber


4

a rămas un elefant unde obișnuia să fie trompa mamei sale
am văzut la tv
că i-au înregistrat chemarea mamei la lapte
și au redat-o de la kilometri depărtare
iar elefantul a murit de sete
căutându-și mama moartă demult

ei filmau
iar eu priveam cu complicitate
deși elefantul era mort demult
călătoria lui s-a făcut îngrășământ

grecii s-au înșelat despre ce este tragedia
căci nici mama mea n-a oprit televizorul
se uita și ea

iar acum lasă-mă și pe mine să cânt
să-mi chem sentimentele care credeam că sunt moarte
precum puii sunt chemați la lapte
lasă-mă să-mi amintesc măcar cum începe cântecul

marți, 9 iunie 2015

De ce viața mea nu e ca o țeapă


Acum sunt fericit cu sarea în bucate. Că mă pot ridica dimineața din pat, deschid ochii și văd soarele. Că am ceva în frigider și nu e mucegaiul, ci mâncare făcută cu dragoste. Că pot tolăni pentru cât timp vreau pe canapea, citind ceva. Că am un acoperiș deasupra capului. Că e pace în țară. Că există o unitate culturală în România. Că există o unitate lingvistică și vorbim cu toții aceeași limbă. Că nu mai îmi este teamă de gura nimănui și fac numai în ce cred. Că am libertate religioasă. Că am reușit să găsesc plăcere în hărnicie. Că-s în deplinătatea facultăților mintale.
Că am crezut dintotdeauna în înțelepciune și pricepere înainte să mă apuc de ceva. Că n-am gena lăcomiei. Că nu-mi găsesc plăcere în a avea mai mult decât trebuie și pot dormi liniștit datorită acestui lucru. Că nu dorm singur. Că dorm acoperit. Că am pijamale curate. Că nu trebuie să curețe nimeni după mine. Că n-am rate la bancă.
Că pot înțelege muzica simfonică precum o poveste și cred că nu a fost făcută să încurce lumea. Că pot auzi instrumentele separat (armonia) într-o piesă muzicală. Că n-am avut niciun accident major. Că nu-s rupt de istorie. Că am fost beat la viața mea. Că sexul nu e o corvoadă. Că tind să văd lucrurile simplu. Că nu-s superstițios. Că-s un supraviețuitor. Că am crezut în dragoste în fiecare relație altminteri nu le începeam. Că multe lucruri frumoase mi se întâmplă la vremea lor.
Că nu mi-a murit curiozitatea odată cu copilăria. Că îmi place să mă joc. Că sunt liber. Că am plecat capul pentru binele meu. Că am făcut pace cu trecutul. Că viața mea e sincronizată și nu plâng peste lucruri moarte de ani de zile. Că viața are sens.
Că pot înțelege literatura. Că am trecut de „cele 10.000 de ore” de creative writing fără să mă plictisesc. Că învăț repede. Că știu face de mâncare. Că știu că vacile nu-s mov ca Milka din reclamă. Că am fost în fiecare vară la țară. Că am un clasament al lucrurilor importante în viață. Că am empatie.
Că lucrurile încep să se schimbe în țară. Că uit de oamenii răi. Că n-am dependențe. Că mă pot uita la filme gratis. Că în normalitatea asta, o ieșire în parc e un eveniment special. Că sunt în putere. Că nu îmi irosesc tinerețea și potențialul. Că înțeleg glumele. Că mă știu căi. Că sunt ardelean. Că sunt calm. Că sunt educat. Că am o diplomă de facultate. Că am făcut toate școlile pe banii statului. Că n-am cheltuit un leu pe educație.
Că nu încredințez secrete. Că nu duc cu mine secretul nimănui fiindcă nu am acceptat să mi se încredințeze unul. Că încă mai visez noaptea. Că nu pic din pat. Că nu vorbesc în somn. Că nu umblu în somn.  Că pot repara lucrurile stricate din casă. Că am o utilitate. Că nu m-a prins niciun curent, de la Rebelde, la Twilight. Că nu mă închin nimănui. Că nu-s fanul nimănui, doar simpatizant.
Că îmi amintesc tot trecutul meu și știu de unde vin. Că am o identitate. Că știu de ce sunt în stare și de ce nu sunt în stare. Că adevărul e mai presus decât autoritatea. Că nu mai am visul obositor de a cuceri lumea. Că m-am născut cu simțul Frumosului. Că n-am fost crescut rasist. Că omul poate înțelege fenomenele naturii. Că pot mânca orice îmi doresc, că nu-s la regim medical. Că am tihnă.
Că sunt iubit. Că sunt ca voi. Că sunt aici.

sâmbătă, 6 iunie 2015

A Peculiar Sense Of Style

I see myself only when I see how different I could have been,
how the entire world is a nameless stranger and only then (!) I can enjoy its wonder
its circus, its brightness, its age, why is the day so bright and why that fills me with hope;
why is there (pointing at my forehead) that hope if I am not a Sun worshipper –
maybe a reflex from my ancestors or another self-made illusion to keep me occupied
with surviving and I am not yet as old as the world. not yet.

are you ready to ornate my reality with your own shadows? I am ready to taste your hope. orange.
your hope taste like orange. the rounded fruits were taken from a sunny beach where people go on holiday. yes, I should go there on honeymoon to make my bride smile.
they taste like freedom. but the summer is gone with the fruits at the end of your art.

are you going to descent into the abyss to bring out Cerberus? to look at the shapes of the shadows
you see down in the cave, moving on the walls fast enough to make you tremble?
are you going to paint those shapes on a sheet of paper and make me tremble, too?
are you going to slay the dragon after that?

are you going to make me love you like I love my sweet mother in every woman? you could sing.
but not like you do it, but like my mother shouts. sing with your mouth wide open to remind me of her.
or you could growl, making me believe that you are more than a rocker, you are a demon.
you are the Devil.

style could be your mistake. ornate the average with your mistakes. my average face predicts nothing.
my face is blank and my mother said that it is beautiful because it has nothing personal on it.
make me the butterfly for which every light bulb is the moon, every hip is my mother's.
should I feel ashamed for that?
do the mountains resemble anything? that must be God's style, they say. but does Gauguin
look like anything you have ever seen? so he must be a god, too.
what does kindness resemble? I can fall in love with it, too. and it has no shape or mother.

are you going to paint a horseman in red?
maybe I will be a soldier and I will see myself again.
Could have been a poet.
I could not find the shadow of a man in the abyss like the shadow of Cerberus, something to kill.
who is the enemy? my ancestors left no such shadow inside my mind. I love even the nameless stranger.
who is the enemy? I do not fear mushrooms. should I?
is the war over the border going to ornate my blank reality
with the blood of the innocents? I can hear the bombings from here.
is the war from Ukraine coming here, too? you can wonder...
if yes, then nothing I have just said about the wonders of the mind matters.
then the brain is not a wonder. it is just meat. on the walls. no illusion.