vineri, 27 noiembrie 2015

Cuvinte pentru zombii


Să simt sau să nu simt?
Vizionând din nou filmul Equilibrium cu Christian Bale în rolul principal mi-am dat seama că societatea aceea în care oamenii iau în fiecare dimineață o doză anti-sentimente nu este o una a viitorului, cum am înclina să credem, ci a prezentului, mai ales că nimic futuristic nu a fost prezentat.
Spălarea creierilor nu este o practică tocmai modernă, îndoctrinarea se practică de mii de ani. Îmi amintesc că, atunci când lucram la ziar, aveam colegi care descriau un accident de circulație în limbaj polițienesc: în jurul orei cutare, pe raza localității X a avut loc un accident de circulație din care a rezultat decesul lui Cutare Ion și Cutare Maria. Atitudinea lor slugarnică, lipsită de identitate jurnalistică, ducea până într-acolo încât repetau cuvintele polițistului. Rememorez o scenă în care mi s-a făcut observație că am început să scriu un material cam așa: Cutare Ion și Cutare Maria, părinți a doi copii preșcolari au murit într-un accident de circulație din cauza unui șofer beat care a intrat pe contrasens. Pentru corectorii mei conta mai mult că soții Cutare au murit la kilometrul trei.
La școală, copiilor nu li se mai dau teme de casă, li se dau proiecte. Să tai hârtie creponată și s-o lipești în formă de inimioară se numește proiect, iar înainte de a se apuca, elevii sunt educați să vadă dacă proiectul e fezabil (of, of): dacă au la îndemână toate instrumentele de lucru, dacă le este suficient materialul, dacă ora nu este târzie etc. Proiect, auzi! La orele de compunere li se spune bieților copii că au voie să foloseasă același cuvânt în text maxim de două ori, or într-o compunere despre pisica din curte este normal pentru doamna învățătoare, după noua programă, să apară: felină mică, animal mieunător sau femelă felină, dar mâță ar fi considerat demodat. Acestea sunt cazuri reale.
Să te joci cu copilul tău este bifată ca activitate educațional-creativă, să îți ții casa sus nu înseamnă să fii gospodar, înseamnă să fii manager, să gătești pentru familie înseamnă să fii chef, să îi dai cuiva o mângâiere la nevoie înseamnă să oferi sprijin emoțional și afectiv etc. Personajul pe care îl creează folosirea unui astfel de limbaj este unul rece, un zombi care dorește să îi infecteze și pe alții în numele maturizării. Iar dis-de-dimineață să-și ia doza anti-emoție.
Sintaxa unor astfel de oameni este golită de adevăruri personale, comunică numai prin simple predicate (m-am trezit, am mâncat, am muncit și noapte bună). Minune când în propoziție se află un complement direct pe care să-ți așterni urechea o clipă! Să fii simțitor devine o slăbiciune, să arăți asta, o imaturitate, până când nu mai există decât împietrire.
Probabil zombii au renunțat la o parte sălbatică din ei, ultima redută umană, au dresat-o și pot accepta oricare dintre slujbele pe care le oferă lumea business sau cosmopolită, se simt confortabili cu creierul spălat.
În școală mi s-a spus că gândim cu toții într-o anumită limbă, dar eu vă spun cu toată sinceritatea că n-aș scrie un vers dacă acest lucru ar fi adevărat pentru mine, oricâte limbi noi aș învăța. Gândesc așa cum am gândit dinainte de a învăța să vorbesc, sălbatic, în mirări, exaltări, curiozități... Or cuvintele unui om care se află într-un veșnic proiect sunt precum o plimbare printre morminte văruite, frumoase pe dinafară, dar pline de mizerie pe dinăuntru.
Înainte de a comunica, întrebați-vă care este avantajul de a opta pentru utilizarea acestui limbaj sau dacă acesta vă reprezintă într-adevăr pornirile emoționale care vă personalizează stilul dumneavoastră în raport cu cei din jur și mediul în care vă desfășurați activitatea de zi cu zi și făcând asta, să aveți în vedere dacă pe termen lung este mai important să vă integrați într-unul din grupurile sociale ale înaltei societăți sau să vă găsiți echilibrul interior. Bleah, mă duc să mă spăl pe mâini, mi le simt murdare după ce-am scris paragraful ăsta!

duminică, 15 noiembrie 2015

acel moment


când inimile noastre nu mai pot prinde sublimul
din coloana sonoră a spectacolului vieții
când amintirile noastre nu mai au puterea să devină plastice
culorile își pierd tridimensionalitatea
când bucuriile eșuează să alerge-n cai
când portativul rămâne fără note
brazii tăiați le iau locul
ca o sărbătoare care nu mai e ce-a fost odinioară

duminică, 8 noiembrie 2015

Superman de la Colectiv


Mișcarea cu intenții revoluționare de după tragedia de la Colectiv va aduce, fără voia ei, întărirea sistemului capitalist. La Revoluția din decembrie 1989 am dat Omul Nou comunist pe Omul de succes capitalist, fără să ne dăm seama. În momentul de față, cine știe la ce libertăți renunțăm ca să mai facem o schimbare? Nicio schimbare nu a venit gratuit, să nu ne amăgim. Ce îmi pare ciudat este că în România au avut loc manifestări populiste mult mai mari fără să aibă efect asupra Puterii, ca nuca la perete, pe când acum, cu manifestări de scală mijlocie s-a reușit demiterea unui premier. De undeva își primesc manifestările acestea restul de autoritate și cu siguranță surplusul de putere nu vine de la clasa muncitoare. Este un lucru foarte suspicios.
Vrem ca-n Guvern și-n Parlament să nu mai fie nenea Ion și lele Mărie, care adorm cu capul pe masă în timpul ședințelor? Vrem specialiști? E posibilă o asemenea schimbare. În locul lor vor veni domnișorul John și mamzela Mary. Împreună vor meșteșugi o societate capitalistă pe care nu suntem pregătiți să o avem, o competiție dură de piață de tip vestic în care toată clasa muncitoare va deveni din clasă de mijloc, clasă de jos. Se pot face schimbări, dar nu gratuit, ci tot pe spinarea noastră, ne spune istoria. De-am fi nemți, am fi pregătiți, că ne-ar fi în sânge să fim competitivi, dar mentalitatea noastră colectivă este, deocamdată, una de cloșcă, întotdeauna adunați sub aripi protectoare. Cred în potențialul acestui popor, dar ar trebui să avem grijă ce ne dorim, că s-ar putea chiar să îl primim.
Fiindcă piața capitalistă a început dinspre vest, iar valul se îndreaptă spre est, la început vom trage foloasele acestei schimbări, vom fi în bula de oxigen a sistemului monetar. Românii sunt proprietari pe țara lor la propriu, pe când în Vest te numești landlord dacă ai câteva proprietăți, că restul populației trăiește în chirie o viață întreagă și nu lasă (aproape) nimic moștenire: țara e a băncilor. În următorii ani România va prospera din punct de vedere financiar, că valul economiei capitaliste va ajunge (și) la noi de-a binelea, or după anii de prosperitate vin anii de secetă mai ales că modelul capitalist secătuiește țările de resurse, oriunde capitalismul este de succes.
Semnul manipulării îmi este evident și în cazul acestor ieșiri stradale: pentru a-i organiza s-a folosit o tactică de marketing, nu una socială. Cu alte cuvinte, li s-a vândut un vis, la fel cum se vinde într-o reclamă de la TV visul unei vieți luxoase, libere, mai bune. Capitalismul și democrația sunt două lucruri diferite, una se termină unde începe cealaltă. Tot istoria ne învață că populația n-a fost chemată niciodată să pună în rânduială sau să apere democrația în mod pașnic, ci cu mâinile pe arme. Văzând lucrurile în acest fel, am putea spune că ieșirile în stradă care se petrec la ora actuală în România nu au nicio legătură cu democrația, aceasta fiind o iluzie, un vis de marketing capitalist.
Au loc niște transferuri de sarcină cu efecte urmărite îndeaproape; de-ar fi să ieșim în stradă în urma fiecărei tragedii, puteam ieși în stradă și după tragedia aviatică de la Balotești, mai ales că nu au fost date publicității în totalitate înregistrările de pe cutia neagră, iar „pirații aerului” care ni s-au spus că ar fi responsabili n-au fost găsiți și trași la răspundere. Diferența dintre cele două tragedii este modul în care mass-media a prezentat evenimentul. Până și la BBC a fost dată știrea de la Colectiv, semn că se aștepta din Vest o astfel de tragedie ca pretext pentru ceva anume și devine tot mai limpede ce. Așadar, să ne întrebăm: era oare una dintre știrile care merita atenția internațională.
Într-o societate capitalistă, dacă dorești să tragi în piept aer curat, te duci pe o proprietate privată, zonă împădurită, plătești bilet de intrare și tragi aer curat sau te mulțumești cu sprayul de levănțică din toaletă. Vă amintiți de ultimul interviu de angajare la care ați fost, ați stat 40 de indivizi la ușă pentru un post la care nici nu s-a spus salariul? Vă amintiți că doamna de la Resurse Umane v-a întrebat și ce-ați mâncat la micul dejun în urmă cu o săptămână? În societatea pe care manifestanții și-o doresc cu atâta pasiune – și naivitate –, suicidul este considerat normal în urma eșecului în carieră, la ușă nu vor mai aștepta 40 de indivizi pentru un post, ci 400, nu veți mai fi întrebat ce ați mâncat la micul dejun acum o săptămână, ci detalii mult mai intime, că omul corporatist, la fel ca soldatul și poetul, nu are viață personală.
Nu e rău să arătăm cu degetul abuzurile Bisericii, dar trebuie să avem în vedere să nu cădem în cealaltă extremă: cu cât o societate devine mai laică și mai nihilistă, cu atât spiritualitatea din spatele culturii este tot mai ignorată, acest lucru compensându-se cu așteptări tot mai mari de la individ, i se cere să devină Übermensch a lui Nietzsche, adică Superman.
Și să nu uităm de schema Panzi în care am fost implicate toate țările UE la începutul acestui an, când Banca Europeană a spus că va emite 1 trilion de euro fără acoperire în aur. Acei bani trebuie să intre cumva în economia europeană, chiar dacă cu forța, cu credite relaxate cu buletinul și crearea unor false nevoi, precum, în cazul nostru, începem să luptăm pentru aceleași lucruri ca șaizeciștii din SUA. Încetul cu încetul ne vom trezi scandând cu naivitate, ca învinșii acelei generații, make love, not war (faceți dragoste, nu război). Dacă ați crezut că acum e greu, așteptați să vedeți ce va fi capitalismul de tip vestic sau faceți o vizită în țările dezvoltate și întrebați-vă dacă modelul lor are aplicabilitate în România, dacă suntem pregătiți să fim înțărcați.

 
Suntem noi pregătiți pentru o societate total capitalistă?
Așa arată una (vezi video).