vineri, 26 august 2016

Lucruri care s-au schimbat pe nesimțite


  • cosmeticienii și designerii nu mai urmăresc să stabilească un trend prin care femeile sunt înfrumusețate, ei urmăresc să facă mode prin care femeile nu mai au vârstă, adolescente și octogenare deopotrivă
  • succesul a fost o vreme instrumentul prin care un om era măsurat dacă e relevant sau nu, apoi a urmat faima, iar acum sunt (din nou) banii; probabil pentru că aceiași oameni au dorit să rămână relevanți: întâi cu succes, apoi cu faimă, iar acum cu bani
  • din multitudinea de idei care alcătuiesc ciorba epocii postmoderne, acum sfertodoctul se poate crede actual, pe când în urmă cu 10 ani, ideile bune nu erau în larga circulație (și nici nu erau înțelese greșit) încât să le prindă din mers fără să le aprofundeze
  • predicatorul de truisme este un guru
  • creativitatea s-a redus la combinatorică, în spiritul eclectic
  • părinții care îi condamnau pe copii că sunt dependenți de jocuri PC acum se joacă mai mult decât în toată copilăria lor și își condamnă copiii că nu se joacă Farmville sau Jewels împreună cu ei: ce fel de gamer ești tu
  • mai nou, îți poți exercita funcția de primar din pușcărie
  • oamenii nu mai vor să plece în străinătate, nivelul de trai e la fel peste tot, când tragi linia la final de lună: zero
  • DJ-ii au învățat gamele și acordurile, nu doar pătrimile, afonii nu mai pot compune piese și să fie acceptați
  • înainte, mâncarea era ieftină, mofturile erau scumpe; acum un telefon mobil costă 10 lei la bișnițari, un sac de cartofi, 15 lei în piață
  • o moarte la 55 de ani apare la secțiunea Condoleanțe din ziar ca fiind trecere prematură în neființă; am prins vremea când puteai ieși la pensie la 55 de ani
  • nu se mai moare de bătrânețe
  • taximetriștii de ieri sunt șoferii de tir de azi, de aceea numărul accidentelor cu încărcături mari a crescut
  • cunnilingusul a devenit popular în pat precum bideul în băile românilor
  • e o rușine să te întinzi atâta cât ți-e pătura
  • medicamentelor li se face reclamă precum dulciurilor, cu promoții, reduceri de preț și fete sexy care savurează siropul de tuse
  • să nu ai emoții e o virtute
  • o țară întreagă poate fi cumpărată la preț de teren agricol
  • s-a reintrodus ucenicia, doar cu un cuvânt englezesc: internship; fără unul, nu te mai angajezi nicăieri
  • nu mai poți trăi singur din salariul de la un singur loc de muncă
  • se publică de 10 ori mult ca în urmă cu 10 ani, dar nivelul de inteligență e în scădere
  • Andrei Pleșu se mândrește că se uită la Las Fierbinți
  • seriile de filme de Hollywood nu mai trebuie să aibă continuitate atâta timp cât personajele sunt aceleași
  • înmormântările sunt mai rare odată cu moda incinerărilor
  • omul este din nou în centrul universului, iar odată cu prostia asta și pământul a devenit din nou plat (teoria conspirației că savanții ne-ar minți că e rotund)
  • copiii le spun vorbe de duh părinților
  • hainele de marcă au ajuns la același preț cu cele second-hand, încât nu mai merită să treci prin piață sau pe la second-hand
  • sunt de două ori mai multe locuri vacante decât șomeri; toți se visează șefi
  • există unități de măsură pentru orice: scorul relației tale, cât de bun poet ești, cât ești de sănătos și nu mai există minuni
  • nu mai avem iarnă
  • trecutul nu mai e neschimbător: istoria se rescrie de atâtea ori încât în 10 ani devine o legendă
  • dormim de la ora 3 A.M.
  • aproape toți avem câte o alergie la ceva

marți, 23 august 2016

10 filme pe care le recomand

Aceasta este o listă de 10 filme pe care le-am văzut recent și mi-au plăcut:


În „The Witch” cel mai mult mi-a plăcut că s-a păstrat ciudățenia folclorului englezesc (exportat în America). M-am simțit foarte straniu uitându-mă la filmul acesta și am fost fascinat în același timp. Recomand.

Odată cu apariția serialului „Gomorrah”, am fost interesat să văd și filmul care l-a inspirat. Am observat că românii au multe în comun cu italienii, la mentalitate.

Filmul „Zero Theorem” cu Christoph Waltz pune problema universului care vine din nimic, protagonistul trăiește într-o societate a viitorului și încearcă să rezolve ecuația prin care 0% = 100%, adică nimicul e totul și viceversa.

Acest film este o capodoperă. „High Rise” descrie structura societății și semnele prăbușirii ei.

În „The Lobster”, există o singură regulă: trebuie să îți găsești un partener în timp-record sau ești transformat într-un animal la alegere. Sau fugi și faci parte din Rezistență, cei care sunt împotriva relațiilor. E o alegere între două rele.

Ecranizarea lui Faust al lui Goethe este reușită, se ține foarte aproape de carte, cu excepția finalului, care e doar o alegorie a morții și nu cuprinde nici prologul din cer.

Filmele lui Terrence Malick suprind întotdeauna prin starea de meditație pe care o creează. Aici este vorba de un scenarist, Rick (C. Bale), care are parte de succes, i se înzecește salariul, își schimbă casa etc. Dar în afara petrecerilor dezmățate, totul e deșertăciune și numai înțelepciunea tatălui său este cea care îi poate da sens vieții, sfaturi de care el fuge din femeie în femeie.

Vă amintiți de versurile „Do not go gentle into that good night/ Rage, rage against the dying of the light” din filmul Interstellar? Au fost scrise de Dylan Thomas. În acest film este vorba despre viața boemă a poetului: „Set fire to the stars” cu Elijah Wood.

În „Youth Without Youth” e vorba de Mircea Eliade (!!!) și cum își imaginează Francis F. Coppola că ar fi reușit să scrie atâta despre istoria religiilor. Considerând că o viață de om nu îți ajunge să studiezi toate religiile lumii, Coppola explică succesul lui Eliade prin faptul că ar fi trăit două vieți. S-au făcut filmări și în România.

„The Master” spune povestea prieteniei dintre un guru modern și un laic.

duminică, 21 august 2016

Consumatori de imagine


Atrăgător, nu? Ați fuma să fiți ca ea?
De ce fumează fumătorul? Oare nu pentru că acesta consumă o anumită imagine? De ce psihoterapeuta își ține un șal pe umeri? Nu pentru că imaginea pe care o au oamenii când se gândesc la o psihoterapeută este de a avea un șal peste umeri și a devenit un arhetip în termenii lui Durand, iar ea dorește să câștige autoritate în fața pacientului prin împlinirea acelei imagini? Cu cât ne eliberăm mai repede de consumul de imagine, cu atât suntem mai în fața epocii în care trăim.
Versurile din piesa Welcome To The Machine de Pink Floyd „What did you dream? / It's all right, we told you what to dream!” (Ce ai visat?/ E în regulă, ți-am zis noi ce să visezi!) descriu formarea tipologiilor de oameni în epocă de către Sistem, The Machine, Mașinăria. Fiindcă la noi a fost comunism când aceste versuri au fost scrise, abia acum au ajuns problemele acestea și la noi, în capitalism. Mass-media e conștientă că a hrăni mentalul colectiv cu anumite imagini înseamnă a forma anumite tipuri de oameni și credințe despre care este locul lor în lume și chiar și intimitatea noastră este gestionată în acest fel.
Ne putem întreba cum acest lucru este posibil. Pe scurt: subconștientul nu poate face diferența dintre realitate și vis, dintre închipuire și ce e aievea. Pentru subconștient, să fumezi o țigară Marlboro roșu după ce ai văzut reclama cu cowboy care fumează Marlboro înseamnă să fii cowboy. De aceea aproape orice vis de noapte este credibil când îl visăm, că subconștientul nu are această capacitate de diferențiere între o idee și ce e palpabil, toate îi sunt la fel de adevărate.
Atunci a consuma imagini înseamnă a te plasa pe tine însuți în povestea pe care o propune imaginea respectivă, a-ți da sens existenței tale printr-o mică evadare într-o altă lume și altă poveste de viață pe care dorești să o ai. Înseamnă să cumperi un vis fiindcă în comparație cu ce ți se prezintă, te crezi nefericit.
Se pierde simțul istoriei, se instalează o amnezie socială în care trecutul este ignorat ca și cum ne-am fi născut de azi și în fiecare zi ne tot naștem tabula rasa. Idealul de frumusețe este pervertit tot mai mult, anorexia este, mai nou, o virtute. Nu există nicio apărare împotriva consumului de imagine decât a te rupe de lume: îți place sau nu îți place reclama cu cowboy de la Marlboro. Ca să ne apărăm de ea, ar trebui să știm dacă e adevărată sau falsă, dar asta nu are instrumente de măsură! Se consumă imagini pentru a fi acceptați social.
Cu aceste strategii de convingere (prin imagine) bine puse la punct, mesajul implicit este întotdeauna subversiv. Contextul e mesajul. Consumul de imagine este cel mai primitiv mod de a înțelege și judeca lumea, iar noi suntem câinele lui Pavlov care salivăm la vederea unei imagini sau când ne credem noi protagoniștii. Îi judecăm pe cei din jur după tiparele epocii, de la cum se îmbracă până la ce filme populare au văzut.
Consumul de imagine a ajuns atât de ridicat încât tinerii se cred personaje din desene animate sau jocuri video chiar și în viața reală, le iau drept modele de viață. Era o vreme când a fi DJ era ceva de dorit. Înainte, pictor. Înainte, sculptor. Înainte, fotograf. Înainte, poet. Oamenii fac și astăzi școli de artă deoarece consumă imaginea de a fi venerați. Era o vreme când cultura orientală era pe val, când dacă spuneai că faci yoga și ești zen, erai actual. Nu ești actual „dacă nu ești pe val, viața ta nu are valoare” este mesajul, dar asta face ca viețile noastre să aibă termen de valabilitate. Să rămâi relevant, acum e la modă să te iubești pe tine, să crezi că imaginea ta poate deveni un simbol pentru ceilalți și, în același timp, să cauți spiritualitate jucându-te de-a șamanul pe etnobotanice. Acum e la modă să nu mai existe valori, fiecare să fie atotsuficient.
Se dau și se primesc multe like-uri în prostie. Oamenii merg în concedii și își fac poze în care nu se vede peisajul din spate. E important doar că sunt acolo, consumă imaginea de a fi apreciați ca oameni fericiți, iar dacă sunt fericiți, înseamnă că sunt de succes și se egolatrizează. Sunt conștienți că ar trebui să fie fericiți în concediu, deși emoția nu există, doar imaginea.
Moda nu mai are vârstă.
De câte ori pe zi ni se întâmplă să folosim anumite mimici pe care le-am văzut la televizor pentru a fi credibili în exprimarea emoțiilor noastre? De câte ori acest consum ne dă pe noi afară din ființa noastră și ne înlocuiește, încetul cu încetul, cu tipologia epocii? Chiar și părinții vor să fie hip, vor să fie cool, vor să se dea pe brazdă, să fie acceptați ca adolescenți de către tineri, să copilărească veșnic. Nu mai e la modă să fii om serios, e considerată o chestiune obtuză. Așadar părinții cred că pot aplana conflictul dintre generații arătând mai tineri, consumând cultul tineretului. Nu se pot înșela mai amarnic deoarece pierd autoritate. Să fii om serios a devenit o rușine fiindcă numai pălmașii (clasa muncitoare) mai sunt serioși, a fi serios e imaginea insuccesului și e asociată cu un salariu mic și multe probleme care au format acea sobrietate, iar asta nu e sexy pentru sexul opus.
Chiar și a fi creștin e de sute de ani doar o chestiune de imagine, spui că ești credincios fiindcă familia ta e creștină. Dar nu poți pretinde că ești creștin și să nu fi citit Biblia în întregime sau să nu faci ceea ce crezul îți spune. Nu poți sorta ce crezi și ce nu crezi sau ce faci și ce nu faci din ce îți cere Biblia și să te mai numești ortodox, nu poți crede în zodii și să te dai ortodox decât dacă, desigur, e doar o consumarea unei imagini și totul e o chestie de fațadă. Părintele de la biserică nu vă va spune niciodată că nu mai sunteți, prin definiție, ortodocși, desigur, să nu vă piardă ca enoriaș plătitor de zeciuieli.
În cele din urmă, a consuma o imagine înseamnă a importa o identitate. A juca un rol pentru a fi considerat fericit sau excepțional. Ori, alteori, de a fi înțeles, folosind un sistem de semne și semnale recunoscute de toți. O femeie care poartă machiaj transmite un mesaj, una care nu îl are, transmite un alt mesaj, ca și cum nu te poți bucura de tinerețea ta fără să consumi imaginea de a fi tânăr, așa cum a propus-o epoca. Eu, unul, nu mă voi epila pe picioare.

sâmbătă, 20 august 2016

Discurs lansare de carte -- „Garderobă”



Cu criticul PhD. Marius Miheț
Uau! Lansez cartea, în sfârșit!
  mulțumesc că ați acceptat invitația de a lua parte la bucuria mea, îi mulțumesc companiei Tiger Amira pentru sprijinul acordat, îți mulțumesc, Marius, pentru frumoasa introducere pe care ai făcut-o. Ești bun. Domnule critic, îți voi face și eu o scurtă introducere, le voi spune cum ne-am cunoscut noi...
Eram în anul întâi, vopsit blond și am dat întâlnire cu el lângă statuia lui Coșbuc, la Facultatea de Litere, să discutăm despre o publicare în revista Familia. Vine, întinde mâna, îl salut. Pentru că întotdeauna există două părți ale unei povești, el zice că nu am salutat. Zice că nu ne-am întâlnit lângă statuie. Zice că ne-am întâlnit la el în birou, am intrat fără să salut, m-am uitat la el din cap până în picioare și am zis: acum înțeleg de ce te plac femeile. Eu zic că și-ar fi dorit să zic asta, că e doar o amintire inventată de subconștientul lui, el ține sus și tare că nu am salutat și că i-am spus că e chipeș. Cei care mă cunoașteți bine știți că nu le fac bărbaților astfel de complimente. I-am zis odată doar că studentele i-au pus porecla Keanu Reeves. Atât! Uitați-vă la el, pare ieșit din Matrix și știe ceva mai greu decât kung-fu. Știe literatură contemporană. Și el mi-a dat o poreclă: Pișicheru’. Care înseamnă viclean. Ce bine ne înțelegem noi doi!
Îi mulțumesc și editurii Primus, atașate tipografiei Metropolis, care a acceptat toate condițiile mele să public cartea. Anume, să editez eu cartea, să vă ofer un produs finit. Tot ce vedeți aici, eu am făcut, de la versuri, la imaginea de pe copertă.
Am parcurs un drum lung de la ultima mea carte de poezii. O copilărie întreagă. Cred că, de fapt, a scrie este singurul mod prin care un bărbat poate afla cum e, aproximativ, să fii gravid, să porți un copil. Procesul e chiar ca o naștere, doar că lipsește sângele, slavă Domnului! Diferența e că un copil se naște după nouă luni, acestuia i-au trebuit cinci ani. Gândul acesta mă face să mă simt ca o elefantă. Și toată lumea îmi spune: ce repede ai scos o carte! Când am început s-o scriu, n-aveam niciun fir de păr cărunt, dar se pare că am scris repede această carte! Poate trebuia să mă las pe spate să mă bucur mai mult de durerile facerii... Respir, respir!
Frumoasa mea iubită Cristina, căreia îi dedic acest volum, mi-a spus un fapt științific interesant. Creierele noastre șterg amintirea traumei nașterii. De aceea femeile mai fac un copil, iar scriitorii mai scriu o carte. Poate numai aceia din Urzeala Tronurilor nu au parte de acest dar al naturii, că doar Nordul își amintește. The North remembers.
Coperta „Garderobei”
Așadar, ceva asemănător cu o naștere a avut loc și la această carte.  Creierul meu a șters trauma scrierii ei. Mă întreabă prietenii: cum ai scris așa ceva? Mă uit confuz în ochii lor și le răspund (voce de bătrân): nu știu, măicuță, nu îmi amintesc și poți să fii drăguță să îmi spui cine ești? Așa că nu scriu pentru glorie din moment ce nici eu nu îmi amintesc ce am scris. Sunt scriitori care scriu pentru glorie crezând că lucrurile mai funcționează ca în epoca de aur a literaturii.
O doamnă și-a tatuat odată niște versuri pe încheietura mâinii. Erau scrise cu niște litere înflorite, frumoase. Uau, cine a scris asta? am întrebat-o când am citit. Tu! M-am uitat la tatuaj și mi-am zis: să mă pupe Cărtărescu dacă îmi amintesc. Nici acum nu știu cum să mă simt cu privire la tatuajul acela. Să îți citești vechile versuri e ca și cum te uiți peste poze cu fostele iubiri. Te întrebi ce-a fost în capul tău. Asta dacă îți amintești.
Să te trezești în fața unui public cu o carte pe care o lansezi e ca și cum te trezești dintr-o mahmureală, cu o durere de cap groaznică, încercând să reconstruiești ce s-a întâmplat, cum ai scris cartea, să îți amintești durerile nașterii. Poate că sunt masochist sau poate toți scriitorii suferă de Sindromul Stockholm, în care te îndrăgostești de agresorul tău, în cazul acesta eul liric e agresorul. În același timp cred că aș fi ridicol să-l dau pe mâna autorităților, e ca și cum, bărbat în toată firea, i-ai spune polițistului că te-a violat nimeni alta decât Rihanna. Violat ziceți, domnu’ Gușat, ha? De către Rihanna, haa?!
Ahem, ahem... Ideea titlului, Garderobă, nu îmi aparține, îi aparține Cristinei. Marius a spus că m-am îmbolnăvit de poezie englezească atâta timp cât am fost în Anglia, că voiam să îi dau titlul Dulcețuri asortate din percepții. „Numai englezii dau titluri din astea luuuungi”, mi-a zis el când ne-am întâlnit pe coridoarele instituției culturale Carrefour. Să știți că atât scriitorii cât și criticii literari ies la cumpărături, să știți că și noi suntem oameni, iar dacă nu ne primim dreptul ca minorități, facem Brexit, ieșim din orice uniune.
Vorbind de Uniuni, pe coperta patru apar două citate dintr-o declarație, la vremea aceea, a unui vicepreședinte zonal USR, Horia Gârbea. Pe coperta patru se pun de obicei laudele criticilor. El nu e critic și zice că n-am talent. El e doar faimos din pricina funcției. Mă simt mai patriot că el, de la Centru, a primit ordine de la cineva de la periferie să nege tot. Eu scriu pentru public, nu pentru critică. Vouă să vă placă. A auzit cineva de un A. Toma? Nu. Critica îl ridica în slăvi în generația trecută. Pe critică nu prea mizez. Criticii trebuie să îi faci pe plac, să îi apelezi la orgoliu, să îi traduci lucrările poate... Eu nu îmi consum energia pentru a intra în grațiile personajelor caragialiene. Sau știți careva vreun scriitor cipriot? Eston? Slovac? Credeți că alții știu despre ai noștri?
Pe lângă titlu, Cristina a fost cea care a ales poeziile. I-am spus: acest volum îți este dedicat ție, ce-ar fi să alegi tu poeziile pe care le vrei cuprinse în el? A ridicat spânceana. Numai pentru acea reacție merita efortul de a scrie cartea. Îi mulțumesc că a avut răbdare cu mine. Pentru mine, cartea asta e copilul meu, pentru Cristina, eu sunt sunt un copil.
Și iată-mă acum dându-i drumul în lume precum le dai drumul copiilor când pleacă la facultate. Aș vrea să îmi iubiți copilul, dar în același timp aș vrea să îl lăsați în pace. Sunt mândru și gelos. Sunt mândru că orice poezie îi citesc unui prieten, nu se va uita cruciș la mine încercând să înțeleagă ce am vrut să zic, să ridice din umeri și să spună învins: artă contemporană. Sunt gelos fiindcă nu îmi doresc ca oricine să se îndrăgostească de această carte. M-aș simți umilit să se îndrăgostească dl. Horia Gârbea de ea, că înseamnă că semănăm și ne adunăm.
Fiți tandri cu copilul meu. Vă mulțumesc încă o dată că ați venit aici, în seara aceasta.

Theo Gușat, 11 iulie 2016, la B.U.O.

--------------------------------------------------------- 
Cartea este disponibilă și în format electronic în toate marile librării e-Book, dintre care amintesc: Google Books, iTunes, Smashwords și Goodreads.