marți, 29 noiembrie 2016

Frustrarea de a te lovi de sistem

Am vorbit din plictiseală pe tren cu cineva care se îndrepta spre aceeași destinație ca mine. Apoi am ajuns să vorbim despre sistemul din România. Printre altele, el spunea că nimic nu e greșit cu sistemul, că el are încredere deplină în acesta, greșit e că oamenii nu îl respectă. Eram aproape de destinație și m-a umflat râsul. I-am spus că nu știu de unde aș putea începe, de aceea, la plecare, i-am promis un material pe blog despre asta.
1.       Dacă faceți afaceri cu statul și sunteți cinstit, piedeți. Să zicem că aveți o firmă care vinde puieți de copaci. Se dă anunț în presă că va avea loc o licitație publică la Ocolul Silvic pentru cumpărarea a 20.000 de puieți. Aveți prețul cel mai bun, câștigați licitația. Livrați puieții. Așteptați după plată 90 de zile. În cel mai bun caz, primiți banii la timp. Dar se întâmplă des să nu îi primiți. Dați statul în judecată. Urmează un an de procese pe banii voștri. După ce câștigați, banii datorați vă sunt dați în cinci ani fiindcă s-a băgat lege că orice plată după un proces câștigat cu statul se face pe o perioadă de cinci ani. În anul în care au loc procesele, firește, trebuie să plătiți în continuare taxele pe firmă și să scoateți bani din piatră seacă.
2.      Sunteți tâlhărit. Dacă prejudiciul nu e recuperat, făptașul, da, intră la pușcărie, dar dvs. rămâneți păgubit.
3.      Aveți o înregistrare cu camera video proprie cum s-a petrecut accidentul rutier, că s-a băgat în fața dvs. și a pus frână brusc. Înregistrarea are șanse FOARTE mici să fie acceptată ca dovadă. De ce? Se spune că imaginile pot fi alterate. Dovediți că nu au fost alterate, orice veți spune, ei vor căuta nod în papură. S-au discutat cazuri în media.
4.      Dovediți că sunteți viu. Poți fi declarat mort din greșeală și să nu te creadă nimeni că ești viu. Dar CAS să îl plătești, însă fără să poți beneficia de el. Vezi material AICI. Dar dacă un fiu rebel îl declară mort pe tatăl său pentru a-i lua averea, pe când acesta e viu și umblă?
5.      Contractele ilegale nu sunt automat declarate nule de către Guvern. Puteți semna un contract cu o bancă, pentru un credit cu dobândă de 700% pe an, instanțele vă vor spune că trebuia să citiți contractul. 100 de pagini în cinci minute. Deși verbal vi se spune că e dobânda e de 4%. Vorba volant, ce ați semnat, rămâne, chiar și ilegal, peste prețul pieței.
6.      Puteți primi amenzi de circulație din UE, chiar acasă, dar despăgubiri ba. Nu există cont la Trezorerie, ți se zice.
7.      La medic. Mai trebuie să o spun? Știm cu toții că dacă azi vi se rupe piciorul, trebuie să vă faceți programare la medic. Fiindcă numai 20 de pacienți sunt primiți pe zi, la un simplu calcul 31 de zile x 20 de pacienți = 620 de cetățeni care au dreptul să își rupă câte un picior sau o mână. Dar dacă e vorba de medicul de familie, unde nu toți pacienții de pe hol au piciorul rupt și unde nu se lucrază sâmbăta și duminica? Dar dacă medicul are doar două zile de gardă la Ambulatoriu?
8.      Aveți actele în torpedo și vă este furată mașina. Luați-vă gândul de la ea. Legal nu o veți mai deține, că se vor face acte false de vânzare-cumpărare, dar – colac peste pupăză – amenzile le veți plăti tot dvs. Sătul să plătiți amenzi, o veți și radia de pe dvs. de la Primărie. Iar acum mașina nu mai este 99% a hoțului, ci 100%. Nici nu bănuiți cât de simplu e!
9.      Cumpărați o casă naționalizată. Mare bubă! Puteți fi dat afară din casă când se află cine este, de fapt, proprietarul de drept. Fără despăgubire, ca și când cumpărați un lucru furat.
10.   Viteza cu care se actualizează datele la CAS lasă de dorit. Dar dacă se întâmplă erori, să fii trecut pe NEASIGURAT din greșeală, șase luni nu aveți voie să vă îmbolnăviți, până se actualizează. Rău e că lucrurile astea se află numai când sunteți bolnav.
11.    Cărți funciare pierdute. Un Dorel beat de la Arhivele Cărții Funciare poate să vă piardă titlul de proprietate asupra casei dvs. Se pot pierde nu două-trei documente, ci 20.000! Vezi material AICI. Poate Dorel a avut nevoie de niscaiva hârtie de foc. Și i-a lăsat pe 20.000 de oameni fără proprietate, doar că ei n-au aflat asta.
12.   Cumpărați un produs de pe internet. Plătiți comision bancar și transport. Vine stricat produsul. Vânzătorul vă dă banii înapoi, dar nu acoperă comisionul și transportul. Și poate ați luat produsul și în euro, unde să pierdeți și la cursul valutar. OPC spune că n-are dinți, nu poate mușca.
13.   Primiți citație în poștă că nu ați plătit o amendă în urmă cu doi ani, deși ați plătit-o. Nu vă mai găsiți chitanța. La urma urmei, au trecut doi ani! Va trebui să plătiți din nou amenda. Poate că din când în când femeia de la ghișeu bagă banii în buzunar, poate se pierd acte. Nimeni nu poate elucida misterul.
14.   Permisele auto. Toate sunt bune și frumoase, nu-i așa? Trece cine știe, pică cine nu știe. Dar dacă polițistul e puțin scrântit și îți zice că ai dat examenul la traseu, iar tu nu l-ai dat, ci tocmai îți urmează rândul? Pur și simplu nu te ia, zice că l-ai dat, nici nu stă să te asculte ce ai de spus. Dorel se ia și pleacă, iar la final, într-adevăr, vede că nu apare semnătura și vă trece neprezentat. Cine îl ia la răspundere? Cine îl supraveghează? Nimeni. Dar dacă e ultima dată când se putea da examen în termenul legal, iar o reprogramare ar fi imposibilă?
15.   Vorbind de semnături, la bancă a semnat cineva în locul meu că am un token. Nu e semnătura mea. Cică trebuie să angajez un expert dacă vreau proces, deși e limpede că una nu seamănă cu alta. Dacă vreau să închid contul, trebuie să plătesc un token pierdut. Nu pot nici închide contul, nici să îi dau în judecată, nici să îmi elibereze o copie a dosarului până nu plătesc tokenul. Nu îl pot nici dezactiva, dacă se folosește acel cineva de token. Statul? Ridică din umeri.
16.   Angajat pe salariul minim pe economie. Toate astea se vor simți la pensie, dar puteți face ceva fără să fiți dat afară? Chiar dacă depuneți la ITM plângere că ați fost dat afară fără motiv, într-o lună de la reprimire veți pleca singur, că vă vor da sarcini pe care nu le puteți duce la bun sfârșit. Apoi, alți bani, altă distracție pentru o nouă angajare: bani de analize medicale, bani de drumuri. Șomer? Șomeria vine acasă în câteva luni, în care puteți muri de foame. ITM ar trebui să poată avea puterea să nu îi mai dea dreptul nici angajatorului să angajeze pe nimeni pe o perioadă de un an, pe motiv că e un pericol pentru piața muncii. Și ar trebui măsurat volumul de lucru cumva, nu poți pune un om să facă munca a cinci oameni, apoi să îl dai afară când se îmbolnăvește de oboseală cronică.
17.   Legea drepturilor de autor. Vă angajați la un ziar, vă treziți că din propriul salariu trebuie să plătiți și niște impozite pe drepturi de autor către stat, că doar nu ați fost angajat redactor, ci v-au angajat, fără să știți, colaborator-redactor, adică pe legea drepturilor de autor, fiecare material scris e considerat un material protejat cu drepturi de autor pe care le cedați ziarului sau editurii, dar după care plătiți tot dvs. Iar colaborările sunt slăbuțe în fața legii, nu puteți da vina pe angajator.
18.   Asigurare de viață. Dacă moare cineva care are asigurare de viață, se face tot posibilul ca moștenitorii să nu își primească dreptul. Se scornesc boli nedeclarate la semnarea contractului de asigurare, chiar și carii de măsele. Și chiar dacă nu-i nicio carie, NIMĂNUI nu i se dă mai mult decât plafonul minim, doar dacă nu e un gheșeftar.
19.   Cineva îi zgârie intenționat vopseaua mașinii dvs., aflate în parcare și urinează pe ea. Nu se iau probe ADN. Acelea sunt doar filme, vi se spune. Totul merge pe „sifoane”, adică martori sau turnători. Ca pe vremea Împușcatului.
20.  Respingerea la angajare pe bază de etnie. Nu, nu fiindcă sunteți maghiar, ci fiindcă sunteți român. Cum e la o Filarmonică din apropiere. Sau oare românii nu știu cânta? Este o pură coincidență? Sau să ne mai amintim și de locurile acelea de muncă la care o cerință e limba maghiară și nu, nu e vorba de un birou de traduceri. Sunt care-ți cer: engleza, germana, maghiara și o limbă în plus constituie un avantaj, preferabil franceza sau japoneza. Dacă știi atâtea limbi, nu te faci un amărât de consilier în vânzări, te faci interpret!
Așadar, ca să fiți un bun cetățean, ar trebui să vă petreceți serile citind Monitorul Oficial în fața șemineului, la căldurică, făcând, după serviciu, o facultate de drept pentru a cunoaște sistemul legislativ fiindcă la ghișeu nu vi se explică nimic pe motiv că sunt sfaturi juridice, ar trebui să vă pierdeți timpul verificându-vă constant pe telefonul deștept statutul de asigurat sau neasigurat, făcând copii xerox după fiecare chitanță și act pe care le aveți. Ar trebui să țineți și bonuri de parcare, să aveți întotdeauna bani mărunți la dvs. pentru a putea cumpăra tichet de parcare (altminteri vă amendează fix în minutul în care mergeți până la chioșc să schimbați banii), să citiți sute de pagini de contracte cu banca înainte de a le semna (tot în fața șemineului), să verificați din lună în lună dacă nu a pierdut cineva titlul dvs. de proprietate de la Cartea Funciară, să treceți pe la bancă din când în când, ca pe la stomatolog, să vedeți dacă nu cumva aveți credite pe care nu le-ați făcut (că semnăturile pot fi falsificate fără nicio consecință, iar pe internet nici nu se mai cer), să rămâneți la același loc de muncă toată viața și să învățați ungurește. Ei, este de vină sistemul, doar noi suntem cei răi? Ce ziceți? Eu zic că lista ar putea continua.

joi, 17 noiembrie 2016

Ce e un premiu fără laureați



Bob Dylan a scos de pe site-ul său titlul de Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură și păstrează tăcerea în privința deciziei (link). Asta ne poate spune multe și despre ce înseamnă azi premiile literare. Pe când scriitorii români visează la un Nobel mai mult decât la loto 6/49, probabil Bob Dylan a fost pur și simplu obosit. I s-a reproșat că nu ar merita Nobelul, însă când ești Bob Dylan, replica este: Nobelul nu mă merită pe mine.

Bob Dylan nu este primul care refuză acest premiu. Sartre și Einstein l-au mai refuzat și se zvonește că și Emil Cioran: „eu scriu despre neajunsul de a te fi născut, voi vreți să mă premiați pentru asta?” (vezi referință AICI, pag. 15 a revistei de la link). Ar fi mai bine să nu se mai dea premii literare. Nichita Stănescu a ratat Nobelul înainte de a-i fi înmânat. Apoi Academia Română l-a făcut membru postmortem (n.n. a băgat mortul în casă), ca și cum defunctului i-ar mai păsa de onoruri. Literații ar trebui să fie mai buni decât personajele lor.

Înainte, se spunea despre cineva care a primit Premiul Nobel că este laureat, acum se spune că este câștigător. Ca la loto. Personal, îmi place mai mult Man Booker Prize decât Premiul Nobel pentru Literatură. Din Colecția Nobel de la ziarul Jurnalul Național, abia un sfert dintre cărți mi-au plăcut. E un premiu politic, nu îți poți explica altfel cum cărțile anoste ale scriitoarei Toni Morrison au atras atenția Comitelului. Azi se dă într-o țară, mâine în alta.

Poate că Premiul Nobel pentru Literatură ar trebui desființat. E precum inelul din Stăpânul Inelelor, are multă putere, dar face mai mult rău decât bine: este dat la bătrânețe, când nu mai ai ce face cu banii premiului (aproape un milion de euro) și creează mai multă dezbinare decât dialog. Dacă un scriitor român l-ar primi, ar trăi 500 de ani, i-ar prelungi viața și l-ar preface-n Gollum.

De fapt, e ușor să primești Nobelul, dacă știi rețeta. Chiar și dvs. puteți lua unul. Și Dumnezeu s-ar califica pentru unul: istorie (pentateuh), versuri (psalmi), filozofie (ecleziastul) etc. La noi, la români, Nobelul e precum sunt strugurii acri ai vulpii, pe când altor scriitori din lume li s-a acrit de beții.
Iar dacă-n premii se măsoară un artist, vai de noi, că am trecut prin cărți precum gâsca prin apă. Și oare cine e mai mare: cel care dă premiul sau cel care îl primește?