miercuri, 21 decembrie 2016

Celor care cred că-n comunism a fost mai bine

Click pe poză pentru a mări.
Unii plâng după Nicolae Ceaușescu
Știați că una din cele șapte minuni ale lumii, piramida lui Keops, a fost construită cu costul a aproape un milion de vieți? Cu așa o forță de muncă, parcă nimic nu mai pare imposibil și, cu un așa sacrificiu, sigur nu mai e o minune, ci un monument al groazei.
Oare cine a construit Transfăgărășanul? Oare cine a construit Canalul Dunăre-Marea Neagră? Sigur, există sociopați care spun că, pentru o asemenea finalitate, genocidul are o justificare. Există psihopați care spun că un asemenea rău este cel care duce omenirea mai departe, ca și cum omenirea n-ar avea altceva mai bun de făcut decât să bifeze nivele de dezvoltare într-o agendă. La fel cum luam note la școală. Orice sistem e o mașină de tocat, capitalismul toacă forța de muncă și resursele planetei, dar comunismul toca degete, creieri și familii.
Comunismul s-a instaurat ilegal în România, prin inversarea din pix a rezultatului alegerilor în data de 19 noiembrie 1946: comuniștii au pierdut cu 47%, după ce au intimidat electoratul să voteze cu ei, dar au spus că au obținut 70%. Era limpede că nu e dorit comunismul. La fel au făcut și naziștii, au ajuns la putere în mod fraudulos. Dictatura ne-a făcut mult mai mult rău decât bine. Nu degeaba suntem singura țară din blocul ex-comunist care a trecut violent de la comunism la democrație: fiindcă ne-am săturat cu vârf și-ndesat.
Lui Iuliu Maniu, unul din creatorii statului român modern, nu i s-a găsit niciodată mormântul, a murit în închisoare, unii zic că de boală, alții că l-au văzut aruncat de viu la porci înfometați. Metodele de tortură ale Securității au fost inumane: ți se turna ceară în ochi, ți se zdrobeau degetele între balamale și tocul ușii, bestii umane care te despicau în două cu circula, muncă până la epuizare, toate pentru o vorbuliță ce putea fi interpretată ca atac la adresa sistemului.
Nu puteai fi educat dacă nu aveai „dosar curat”, nu puteai avea studii superioare. Asta a fost „egalitatea”. Am fost retardați cultural, ținuți în afara fluxului cultural din Europa. Străinii care veneau în România și vedeau ce artă facem, aveau senzația că sunt față în față cu lucrările unui copil autist. Vă mai mirați că mulți din cei care scriu azi poezii o fac în stil romantic, deși curentul a expirat de 150 de ani? Am pierdut contactul cu pulsul european.
În America se scriau marile romane ale secolului XX, în Vest se stătea la rând la saloane de pictură și la concerte Bob Dylan sau Kiss, noi stăteam la rând la pâine pe cartelă. De aceea dictonul optzecist Punk's not dead (n.n curentul punk nu e mort) a prins la noi în generația douămiistă, mai ales că tot blocul est-european a avut de recuperat cultural și, pe când popularitatea unor formații ca Green Day scădea în SUA, o recâștigau în țările ex-comuniste. Dacă ar fi comunism azi în România, am trăi ca-n Coreea de Nord, cu căutări cenzurate pe Google, iar Nicu Ceaușescu ne-ar fi lider fiindcă în anii optzeci se urmărea crearea dinastiei Ceaușescu. În Coreea, abia acum a avut loc premiera filmului Războiul Stelelor, produs în anul 1977. Vă puteți imagina trăind așa?
Nu exista egalitate. Egalitatea în comunism e un mit. Săracii erau egali între ei, dar ei au fost egali de când lumea. Ceilalți, după faimoasa carte Ferma animalelor a lui George Orwell, erau „mai egali” decât alții. Femeile secretarilor de partid puteau avorta, că știau să tragă sfori, celelalte femei își riscau viața făcând un avort. Ironic, pe când în comunism ateismul era promovat, acum creștinii găsesc consolare în legile acelor vremuri, când avortul și homosexualitatea erau aspru pedepsite. Decretul din 1966 te obliga să faci dragoste în scopul de a te reproduce. Dar Nicu Ceaușescu viola pe cine voia, cum scrie și-n cartea lui Pacepa, Orizonturi roșii.
Folclorul românesc a suferit foarte mult în perioada comunistă. A fost distrus sistematic sufletul românesc, poeziile și cântecele populare au fost modificate să-l glorifice pe dictator ca și cum toată istoria românilor a avut loc doar pentru a se ajunge la acel moment unic, al instaurării regimului care poate fi comparat cu Inchiziția. Să producă Omul Nou.
A fost mai bine? Aveam producție? Da, dar aproape tot ce noi produceam, se ducea rușilor. Cică fiecare avea un loc de muncă. Dacă azi v-ar obliga cineva ca, în decurs de 28 de zile, să vă găsiți loc de muncă, ați face-o? Ați lua prima slujbă care vă iese în cale? Credeți că se trăia în armonie, ca-n Liceenii lui Bănică Junior? Dacă acum ororile comunismului par îndepărtate, ca un vis urât, să știți că atunci când au avut loc, au fost reale și oribile. A fost mai bine fiindcă oamenii se respectau? Respectul nu se câștigă cu biciul. Ne putem respecta fără să ne strivim degetele la ușă.
Personal, îmi vine să-i dau un șut în fund oricui îmi spune c-a fost mai bine-n comunism deoarece, cel mai probabil, e un fost torționar sau fost șoptitor la Securitate și, pe când ceilalți mâncau soia de Crăciun, el avea salam și cârnați pe masă, televizor color, un sertar cu casete video (Hollywood, desigur, nu Nicolaescu) și țigări Kent. Dar același șoptitor te pâra la Partid dacă tu aveai o carte de Strawson. De asta a avut loc Revoluția: nu se mai putea așa, muream de foame (!), iar alții luau toți banii din exportul nostru. Un regim ilegal și criminal. Da, eram bine în comunism: în afară de faptul că ne-au amputat mâinile și picioarele, ne-au spălat creierii și ne-au luat totul, eram bine. În afară de astea, da, eram bine. Și ne-au omorât toți intelectualii. Dar măcar avem Canalul Dunăre-Marea Neagră, nu? Să spui că a meritat prețul pe care l-am plătit e ca și cum ai spune că e un venit bun să vinzi hristoși cu 30 de arginți exemplarul.
Să se odihnească în pace cei un milion de români care au fost uciși în timpul comunismului! Să le fie țărâna ușoară tuturor eroilor care au murit la Revoluția din decembrie 1989! Sincere condoleanțe familiilor lor! 

Studenții cărora „li s-a făcut stingerea” la Revoluție puteau fi azi oameni de succes pentru ei înșiși și pentru România.
--------------------------------------------------------------------------
Un domn vorbește cu calm despre motivele pentru care ura comunismul și de ce a făcut pușcărie:




Rușine celor care doresc să le fure gloria eroilor Revoluției cu certificate de revoluționar pe care și le semnează ei înșiși, să aibă parte de toate beneficiile prevăzute de lege, printre care scutirea de taxe și impozite: vezi știre aici.



Documentar despre cât de rău a fost comunismul în lume, mai rău ca nazismul:


Povestea Sovietelor from Gheorghe Filip on Vimeo.


 

luni, 19 decembrie 2016

Profilul cetățeanului al cărui vot face diferența


Fiindcă oamenii îi aleg pe cei care le seamănă, acesta e profilul românului care, atunci când votează, face diferența. Acesta trebuie:

  •          Să fie botezat creștin-ortodox, dar să fie creștin doar la Paști și la Crăciun.
  •          Să fie hrăpăreț. Să îi placă să se certe. Să își spele rufele-n public.
  •          Să facă orice, numai să uite cât are de lucru și să amâne munca.
  •          Să își sape colegii de lucru, precum parlamentarii se sapă unii pe alții, uitând că binele mai mare este compania, respectiv țara.
  •          Să-i placă să se plângă și să facă pe victima.
  •          Să fugă de carte ca de Necuratul. Nu a citit nimic de ani buni și nu o va face nici în viitor.
  •          Să aibă mâncare spirituală bârfa.
  •          Să aibă un sistem moral de un Ev Mediu târziu.
  •          Să fie microbist dacă e bărbat sau guralivă dacă e femeie.
  •          Să aibă probleme cu alcoolul.
  •          Să nu fie specialist în nimic.
  •          Să aibă o fire de om batjocoritor. Tot ce nu înțelege, ridiculizează și nu înțelege nimic pe lumea asta, dar vrea să pară că are o părere valabilă.
  •          Să trăiască într-o permanentă amnezie socială și istorică.
  •          Să creadă că mațul plin este egal cu identitatea de român.
  •          Să fie pseudo-filozof și să posteze sofisme pe facebook, dacă are un profil acolo.
  •          Să simtă că l-a prins pe Dumnezeu de picior când privirile sale și ale candidatului la conducerea țării se întâlnesc pentru o secundă în învălmășeală.
  •          În fața tuturor să îi ia apărerea candidatului său preferat mai mult decât îi ia apărerea propriei sale familii. Imaginea candidatului e mai presus decât imaginea sa și a familiei sale.
  •          Să fie nostalgic.
  •          Să aibă veșnic limba pregătită pentru fundul șefului.
  •          Să nu își suporte aproapele dacă nu poate minți împreună cu el sau nu-l are la mână cu minciuni.
  •          Să se ocupe de furtișaguri.
  •          Să știe că nu are nimic valoros de oferit, dar să nu-i lase nici pe alții să fie mai buni.
  •          Să facă ce fac și ceilalți, neștiind dacă e rău sau bine.
  •          Să creadă că popa deține adevărul.
  •          Din când în când spune că pe vremea lui Ceașescu era mai bine, măcar fiindcă exista egalitate. Acea egalitate în care unii erau mai egali decât alții.
  •          Să spere că dacă îi iartă voit păcatele candidatului, crimele din timpul Revoluției sau condamnările la Tribunal, acesta îi va întoarce favorul și-i va da lui, anonimului din mulțime, un ciolan de ros. Cu autograf.
  •         Un politician „care face ceva” este un politician care „face ceva personal pentru el”, nu pentru țară. Personal, nu poate decât să-i dea o masă caldă în campanie.

Așa se explică de ce e clasa politică așa cum e. Fiindcă cine se aseamănă, se adună, politicienii sunt precum electoratul și viceversa. Dacă mâine ar veni din nou comunismul, ăștia mi-ar fi mie torționari, bețivul satului, șef la CAP, curva târgului, secretară de partid. M-ar trimite deținut politic, muncă zilnică până la moarte prin epuizare, să construiesc autostrada pentru care deja am plătit, în același fel în care a fost construit Canalul.

marți, 13 decembrie 2016

Astea să nu i le spui nimănui

Dacă nu-ți pasă de cineva, nu te preface, vei face mai mult rău decât bine. Lucrurile superficiale pot dăuna, dacă nu îi adâncește cuiva simțul singurătății, atunci îl înfurie. Deși ar fi mai simplu să nu porți nicio conversație cu cineva de care nu-ți pasă defel, dacă tot începi să vorbești, iată o listă cu câteva lucruri pe care să nu le spui niciodată, sub nicio formă.

  • Altfel? Cum ești? Mă refer: în afară de faptul că ți-au murit părinții în accident, ai datorii la bancă, scadențe depășite la facturi, ți-ai pierdut slujba... Altfel, cum ești? Ești bine, așa-i? Ah, ai și crize de rinichi? Dar în afară de asta, ești bine? Cancer?! Dar în afară de asta ești bine, nu-i așa?
  • De ce nu poți renunța la tristețe/ depresie/ anxietate odată? Nimeni din familia noastră nu a mai trecut prin rahaturi din astea! De ce nu te poți calma?
  • Când te însori/ măriți odată? Când faci odată copil?
  • Asta e numai în capul tău!
  • Ca de la un bărbat la altul, iubita ta e bună la pat? Ca de la o femeie la alta, el bagă jos botul?
  • Ți-am văzut partenerul cu cineva în parc. Erai tu?
  • Mi se pare atipic pentru unul din zodia ta să fie atât de (adjectiv). Dacă erai din zodia cutare, era perfect normal, chiar te felicitam că ești tu însuți, dar așa, nu te înțeleg, sincer... Cum?! Tu nu crezi în zodii?
  • Pe ce lume ești? Nu ai aflat că...?
  • De cât timp ești în scaunul cu rotile? Pot să mă dau și eu, să văd cum e?
  • Ieși des în oraș cu oameni ca tine?
  • Te admir că duci o viață normală. Oamenii ca tine nu ar trebui să poată duce una.
  • Poți avea copii?
  • E doar un transplant de rinichi, nu e un capăt de lume! Poate că dacă te rugai la mănăstirea cutare, nici nu mai trebuia să treci prin cuțit. Cum spui? E genetic? Atunci trebuia să te ungi cu lut sfânt pe spate. Oricum, medicul ăsta nu pare să aibă mână sigură, uită-te la el, e chel.
  • Mama ta e frumoasă?
  • Încă mai ai un salariu cu trei zerouri?
  • Bună, gravido! Când naști? Pot să îți pun mâna pe burtică? Trebuie să o întâlnești pe fiica mea!
  • Cine e sărbătoritul? Tu? Nu dai de băut?
  • Domnule pacient de pe coridor, ce boli aveți? Nu e nicio rușine să le spuneți, ce e natural nu e rușinos, toți vă ascultăm!
  • Știu pe cineva cu care ți-ar sta bine într-o relație.
  • Cum te numești? DA? Ce drăcovenie de nume e și ăsta?
  • Dacă aș fi trecut prin așa ceva, în locul tău, m-aș fi sinucis.
  • Cu ce te ocupi? Da?! Nu am auzit de tine în domeniul acesta.
  • Cum e să fii gay/ lesbiană?
  • Poftă bună! Dar cum poți mânca așa ceva?
  • Nu te-am văzut cu rochia asta și anul trecut?
  • Sunt ocupat. Știu că toți adulții suntem ocupați, dar tu ești cea mai mică problemă a mea.
  • Nu mă interesează viața ta personală, dar îmi spui, te rog, de unde ești, unde ai făcut școala, cine ți-au fost profesori, dacă ai partener, care îi este numele, de cât timp sunteți împreună și unde locuiești? Nu că m-ar interesa, dar așa, vorbim și noi...
  • Slujba ta e plătită? Am crezut că e o chestie de voluntari, și un copil o poate face opt ore pe zi.
  • Ce religie ai? Voi aveți sărbători?
  • Nu mânca aia, te îngrași!
  • Copilul tău nu poată genunchere, cască și pantaloni sport când se dă cu patinele? Al meu poartă. Eu așa îmi cresc copilul, față de tine, și e OK.
  • Toți ai tăi sunt ca tine?
  • De ce nu poți fi ca el?
  • Ești pe ciclu?
  • La vârsta ta, aveam o mulțime de parteneri.
  • Cine are nevoie de un partener când ai așa o carieră? Aș face dragoste cu cariera mea.
  • Mai ești cu aia? Ce s-a întâmplat cu... cum o chema?
  • Cineva pe care îl cunosc a trecut prin ce ai trecut tu și nu a ajuns așa.
  • Ți-ai rupt piciorul? Nu există coincidențe, cred că e spre binele tău, doar că tu nu știi.

vineri, 9 decembrie 2016

Lansare volum de poezii Gheorghe Vidican, „Urma lui Ulysses” (8 dec. 2016, Cetatea Oradiei)



Vorbesc despre carte: Ion Simuț, Ioana Cistelecan și Dana Sala.
Muzică: fam. Chelu, surorile Ghib 
La partea cu probleme, pur și simplu se vedea verde pe tot ecranul. S-a stricat cardul de memorie.

marți, 6 decembrie 2016

Cum să-ți dai seama: merită să continui ceea ce faci?

 Învață să părăsești lucrurile neînfloritoare,
nu trăiești veșnic ca să ai timp să le faci să meargă.
Nu orice lucru bun merită continuat. Fiindcă pentru orice lucru care vrei să îți iasă bine, trebuie să depui energie. Și s-ar putea să fie în zadar. E simplu să îți dai seama dacă drumul tău e o fundătură sau dacă ți se deschid noi orizonturi.
Oamenii aleg să facă lucruri din patru motive: pentru bani, să învețe lucruri noi, să lase în urmă ceva respectiv pentru fericire (siguranță, calm sau plăcere). Dacă banii nu intră-n ecuație, e o formă de voluntariat.
Împarte o foaie în patru și scrie în dreptul fiecărei diviziuni: bani, educație, moștenire și fericire. Dacă ți-aș da 18 jetoane, cum le-ai distribui pe cele patru zone? Le poți pune pe toate pe o singură zonă, nu există o regulă.
Poate practici sport de performanță, ești atlet profesionist, dar nu ești bine plătit, iar ultima ta medalie e de bronz. Merită să continui sau să te reprofilezi? Distribuie jetoanele și vei afla pentru ce faci ceea ce faci. Poate că o moștenire nu mai poți lăsa lumii, că mai sus de medalia de bronz știi că nu poți ajunge, banii nu sunt suficienți, de învățat ceva nou, nu mai poți învăța și nici nu ți-ar mai fi de folos, că antrenor nu te vezi și nici nu te trezești dimineața nerăbdător să mergi la antrenamente. Rămâi cu jetoane pe masă, fără să ai unde să le distribui? E cazul să te reprofilezi, asumă-ți asta. Să nu-ți fie teamă de schimbare, e ceva firesc, cu cât o amâni, e mai rău.
Orice are un început și un sfârșit. Pentru mine e scrisul. Nu mai are rost să produc literatură și nu fiindcă aș considera că o fac atât de prost încât să-mi fie greață, nu pentru că nu mi-a plăcut, ci pentru că nu mai găsesc plăcere în asta, nu mai face parte din obiectivele mele spirituale. Voi termina ce am în lucru, e un roman, dar îl voi termina numai fiindcă nu-mi place să las lucrurile neterminate. Va fi ultima carte pe care o semnez ca scriitor.
Am rămas cu 17 jetoane pe masă: pentru bani nu am făcut-o fiindcă nu poți trăi din scris în România, pentru fericire nu o fac fiindcă scrisul cere sacrificii, nu îți cere să fii fericit ci pregătit să transpiri, la moștenire am pus un jeton, nu am pus mai multe deoarece lumea nu mai citește, iar în lumea scriitoricească regula e „te aplaud dacă mă aplauzi”, așadar amintit într-un colțișor nu voi fi, pentru educație nu o mai fac, am făcut Literele să-nvăț să scriu un roman, cel pe care îl termin acum, or pentru autocunoaștere, psihologia e mai bună decât literatura. Așadar am rămas cu aproape toate jetoanele pe masă. După ce termin Dumnezeul părinților noștri, o termin cu scrisul. Voi zice: am epuizat de zis tot ce am avut de zis. Nu-i un capăt de lume, până și Shakespeare s-a săturat de scris și s-a făcut comerciant de grâne.
Că e atletism sau proză, dacă îi pui punct unui lucru, bucură-te că te-a ajutat să te dezvolți. Orice lucru are un început, o desfășurare și un sfârșit. Nu are rost să te chinui, doar pentru că toți cei din jur îți spun că ar fi moral să continui să faci un lucru în spatele căruia nu mai găsești motivație. Orice ar fi, ridică un pahar pentru lucrurile cărora le dai drumul și permite-ți să înnoiești toate lucrurile, o renaștere, dacă până și anul se va-nnoi în curând.

sâmbătă, 3 decembrie 2016

Lucruri pentru care meriți sau nu respect

Mulți dintre cei cu care mă întâlnesc au senzația că, dacă scriu poezii sau cântă la chitară, merită să crească în ochii celor din jur. Lucrurile nu stau așa.
Dacă vrei să câștigi respectul tuturor, indiferent de gusturile lor artistice, fă niște lucruri considerate dificile de către toți. Iar când vorbesc de respect, nu vorbesc de respectarea drepturilor aproapelui tău, ci despre un soi de admirație.
Dă-le un loc de muncă oamenilor, plătește taxele și impozitele după ei, plătește asigurarea după mașinile lor de serviciu. Plătește-le telefoanele de serviciu. Riscă în afaceri.
Dacă vrei respect, întemeiază o familie sau ia în adopție un copil. Plătește-ți facturile. Cumpără-ți o casă și nu-i ține pe cei dragi în frig iarna. Pune ceva pe masă-n fiecare zi. Ești respectabil când ai casa în ordine și curată. Omul sfințește locul.
Dacă vrei respect, nu fugi de responsabilități. Învață să-ți placă să dăruiești. Învață să fii mic nu numai în fața celorlalți, iar în secret să te egolatrizezi, învață să fii mic și în fața ta. Respectul îl câștigi dacă ești mic, dar fără să te lași călcat în picioare.
Respectul îl câștigi dacă ești profesionist. Dacă îți cunoști meseria. Nu dacă stai în tribune și comentezi, ci dacă ești pe teren și simți jocul pe pielea ta.
Respectul îl câștigi dacă oamenii nu pot bârfi cu tine, dacă se știe că nu se poate face o bisericuță cu tine să le bagi bețe-n roate altora. Respectul îl câștigi dacă se știe că nu spui minciuni de dragul nimănui. La început te vor urî pentru asta, dar apoi și cei care te urăsc vor ajunge să aibă nevoie de cuvântul tău, să iasă din încurcături; te vor respecta pentru asta.
Respectul îl meriți dacă faci mai mult bine decât ți se cere. Dacă investesti în oameni. Dacă lași în urmă o moștenire. Dacă dai dovadă de maturitate: să lași de la tine chiar și când ai dreptate, pentru un mai mare bine.
Vrei să fii respectabil la locul de muncă? Atunci când colegul tău nu își face munca pentru care e plătit, nu te duce să-i spui șefului. Dacă poți, fă-o tu în locul lui. Dacă nu poți fiindcă nu știi cum, spune-i colegului tău întâi. Dacă știi cum, spune-i șefului că ai făcut-o tu, iar șeful va hotărî dacă respectivul trage sau nu echipa-n jos, dacă o împovărează. S-ar putea ca respectivului să îi fi murit mama, să nu aibă putere de concentrare din cauza depresiei, iar tu să te apuci să-l sapi. Dacă faci lucrurile ca la carte, meriți să fii respectat. Toată echipa te va respecta dacă faci așa sau dacă îi încurajezi pe alții să te depășească.
Dacă îți asumi greșelile, meriți respectul. E mai rău să arunci vina pe cineva decât să greșești tu însuți. Câștigi respect dacă ești un om drept, dacă ai putea fura, escroca sau înșela, dar n-o faci.
Dacă treci prin suferințe și reziști gândului de a-ți pune capăt zilelor, meriți să fii respectat. Dacă pui compasiunea deasupra dreptății, meriți respect. Fă acte de caritate, implică-te!
Meriți respect când riști totul pentru o creștere. Când strângi din dinți. Când înduri viața de cămin pentru a deveni cineva după o facultate sau când trăiești cu 5 lei pe zi. Când le ușurezi altora viața aplicând ideile tale bune. Când inventezi ceva. Când creezi ceva. Când produci ceva. Când lupți pentru identitatea oamenilor tăi.
Dacă reprezinți România la un concurs internațional de muzică, da, meriți respect. Fiindcă dacă eu aș vrea să ajung până acolo, ar trebui să parcurg toate orele de repetiție prin care ai trecut, să îmi tocesc degetele pe corzi mii de ore. Sau că ai cu cinci mii mai multe cărți citite decât mine, și abia apoi că ești scriitor.
Pentru ce nu meriți respect? Nu îl meriți când ești un răsfățat. Când nu vrei să te dezrădăcinezi de părinți, să trăiești veșnic pe banii lor, cu toate nevoile tale costisitoare de adult. Când ești un tont care a trecut prin doisprezece/ cincisprezece / douăzeci de ani de școală și încă nu știi face o cerere către directorul unei instituții.
Nu îl meriți pentru simplul fapt că ai ochi frumoși. Sau că porți uniformă, fără să îi simți greutatea. Nu îl meriți fiindcă ești cel mai bun la jocurile pe computer deoarece tot ce joci, joci pentru tine. Nu meriți respect când ești șovin, rasist, sexist sau chinuitor de animale. Când cu bună știință provoci durere de orice fel.
Nu meriți respect pentru că te duci la frizer mai des decât alții. Sau că încărunțești mai repede. Că ai început să chelești. Scalpul tău e numai al tău.
Nu îl meriți doar pentru că porți haine la modă sau că mergi la serviciu îmbrăcat la costum, cu cravată. Imaginea ta e numai a ta. Îl meriți dacă donezi haine săracilor. Nu meriți respect când autoritatea ta își trage forțele din teama celorlalți.
Nu meriți respect pentru că te culci cu altă femeie în fiecare seară. Plăcerile tale sunt ale tale. Îl meriți când îmbătrânești alături de cineva. Nu îl meriți nici când te mândrești cu viciile tale. Nu îl meriți, de asemenea, pentru niciun hobby al tău.
Diferența dintre un hobby și o pasiune este că primul îl faci pentru tine. Ieși la pescuit pentru tine, scrii poezie despre care nu te interesează dacă e citibilă sau nu, îți croșetezi mănuși și fulare. Nimeni nu te obligă să faci aceste lucruri, iar ceilalți nu au nimic de câștigat din asta. Pe când, pentru o pasiune... pătimești, e multă muncă. Dacă prin pasiunea pe care o ai, reușești să faci lucrurile de mai sus, jos pălăria!