Nu poți avea orice identitate ai chef

Te poți transforma în niponă?
Ni se tot toarnă în urechi dictoane ca „ești cine vrei să fii”, „identitatea ta este personalitatea ta” sau „nimeni nu îți poate spune care este identitatea ta”. Iar cea mai aprinsă discuție este în jurul grupului LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali și transsexuali). Însă sunt multe aspecte greșite cu privire la ce se crede că este identitatea.

Așa cum nu pot susține că sunt un tată bun fără să am un copil, tot așa n-aș putea dovedi că sunt japonez, oricât de mult îmi place gustul sake-ului. Nu poți pur și simplu să declari că ești ceva, iar lumea să te creadă. Și cică dacă nu te-ar crede ar fi o discriminare. Ar fi un act de alienare să te creadă. Identitatea ține și de convenții, degeaba crezi despre tine că iubești umanitatea dacă ai omorât cinci indivizi, nimeni nu te crede când zici „în afară de faptul că mai fac crime din când în când, iubesc tot ce ține de oameni.” Din păcate, se crede că numai cu ce te identifici voluntar este considerată identitate.
Sau aș putea născoci că de mâine sunt de naționalitate teofilian (de la numele meu) fiindcă nu-mi pot găsi locul în nicio etnie și chiar să-mi declar locuința teritoriul țării mele, cu guvern în bucătărie și parlament în dormitor. Cine mi-ar recunoaște independența, rămâne un mister.
Identitatea ar putea fi explicată prin patru lucruri: cum te simți în pielea ta, cum te conceptualizezi (povestea pe care o ți-o spui despre tine), cum ceea ce vezi din exteriorul tău intră în relație cu ceilalți și care este valoarea acelor relații.
Identitatea e ca un set de instrumente cu care funcționezi social și negociezi reguli cu cei din jurul tău, însă nu întotdeauna ce negociem este și acceptat.
- La bărci au acces întâi femeile și copiii.
- Homofobule! Insinuezi că nu sunt femeie?
Imaginați-vă că Titanicul s-ar scufunda în vremurile noastre, iar la bărcile de salvare ar fi lăsați mai întâi copiii și femeile. În 2017, i s-ar spune gardianului că e ba sexist, ba are prejudecăți și face supoziții despre ce înseamnă femeie și bărbat și că toți bărbații de pe vas sunt, de fapt, femei și de aceea ar avea întâietate.
Dacă identitatea e o alegere, când vine războiul pot spune că eu nu sunt bărbat, sunt o femeie și că ar fi sexiști dacă mi-ar pune arma-n mâini, ba pe deasupra sunt un pacifist și cred în drepturile omului, băgați-mă în închisoare că refuz, tot mai bine e decât pe front. Se zice că bărbații sunt trimiși în război fiindcă sunt mai puternici, dar eu nici puternic nu sunt, știu femei care îmi pot da o palmă de zbor învârtindu-mă, mai ales câteva muieri zdravene din Țara Moților.
Fără istorie, este greu de vorbit de o identitate fiindcă nu ai acea poveste pe care să ți-o spui, să te ajute să te conceptualizezi.
Oare dacă săruți un broscoi,
se preface-n prinț?
Poți spune: sunt fiul tatălui meu decedat și am moștenit această locuință pentru că eu sunt fiul lui. E limpede, din generație în generație, de unde te tragi, linia strămoșească îți dă o identitate și e rațional să faci la fel și tu, să lași toată averea și toate valorile (de exemplu dreptul de autor la cărțile pe care le-ai scris) celor dragi ție, nu unui necunoscut. Nu te poți declara fiul nimănui și să-i condamni de discriminare pe cei care nu te cred.
Încurajarea curentului că identitatea este ceva ce depinde numai de tine creează o generație de tineri confuzi, care au pierdut simțul apartenenței și al propriei ființe și au senzația că eșuează în a inventa o nouă identitate deoarece n-au decât instrumente necesare să își facă operații estetice. E chiar la modă să îți negi identitatea pentru a te putea construi tu un om nou (ce realizare!), însă dezrădăcinat. Îți poți modela/ îmbunătăți identitatea și să lași la rândul tău o moștenire mai bogată, însă nu o poți schimba ca la un test grilă: vreau să fiu copil, african, gen feminin, iar mâine s-ar putea să-mi doresc să fiu indian. Desigur, în democrație, avem dreptul să facem ce dorim. Dar să nu uităm că în Japonia a fost la un moment dat o modă ca bărbații să se culce cu europence, iar cum europencele erau puține, au apărut gheișele, femei cu pielea vopsită-n alb. Și oare ce deveneau acele dame de companie când se vopseau în alb, europence sau gheișe?

Comentarii