Tineri care nu vor să se maturizeze

„Hai să visăm, să zburăm, să nu creștem!”
Că e vorba de un masterat și de un doctorat de care nu au nevoie, că e o viață nihilistă cu pretextul că lumea e rea și nimic nu contează, amânările de la maturizare nu fac niciodată bine.

Multe dintre lucrurile noi pe care le învățăm se integrează cu greu în noua noastră identitate. De aceea, mulți tineri cu vaste cunoștințe despre lume rămân, în ciuda aparențelor, niște copiii din punct de vedere emoțional. Se refugiază în vechea lor versiune pe care o înțelegeau mai bine, însă inevitabil de atunci au „dospit”, nu mai încap în vechile haine, așadar trebuie să taie în carne vie să încapă la loc.
Nu întotdeauna e vina lor, uneori e vina unor părinți care se cred cloști, îi țin sub aripa lor prea mult de teamă că lăsându-i liberi nu vor mai avea niciun prieten. E nesănătos ca fiul sau fiica ta să îți fie cel mai bun prieten și nu cineva de vârsta ta.
Tatăl lui Gautama, împăratul Orientului, dorise să-l protejeze pe fiul său de toate pericolele și neajunsurile vieții, construindu-i un iatac în care i-a oferit de toate, cu condiția să nu plece. Numai cei frumoși și tineri aveau dreptul să intre în iatacul său, ca nu cumva să îi treacă prin minte că în lume există boli, bătrânețe și moarte. În cele din urmă, Gautama părăsește palatul, devenind Buddha.
Diferența dintre Peter Pan și Gautama e că cel din urmă voia să crească, voia să guste din neplăcerea vieții. Cred că ne amintim cu toții de desenele animate Peter Pan, în care protagonistul trăia în Neverland, o țară imaginară și fără pericole. Iar personajul negativ al poveștii era... un om matur.
Michael Jackson spunea despre sine că este un Peter Pan și chiar și micul lui palat se numea Neverland. Sigur că un părinte dorește tot binele pentru copilul său, dar dacă i se oferă numai binele va deveni un „copil mare” precum răposatul cântăreț. Cine își dorește un astfel de fiu?
Desigur, de cealaltă parte sunt aceia care nu vor să crească nici la imboldurile părinților. Nu vor să fie „înțărcați”, devin răutăcioși, manipulatori, ajung la 30 de ani și cred că toată lumea trebuie să le stea la picioare pentru că ei știu da un click pe mouse. Desigur, vina părinților este mai mică aici, că nu i-au răsplătit pe copii când reușeau să își controleze emoțiile negative, să le dea o ciocolată când reușesc să se calmeze sau când își iartă aproapele.
Unor astfel de tineri, dacă le-ai citi jurnalul intim (unii le-au publicat, de aceea știu), ai observa că pe parcursul anilor nu s-au schimbat emoțional aproape deloc. Doar jucăriile și le-au schimbat: mașini, parteneri, case, pariuri etc. Atât Trump cât și Kim Jong Un sunt copii mari, doar că jucăriile lor sunt radioactive. Pentru ei totul încă este un joc și sunt la fel de buni la manipulat precum copiii.
Copilului mare nu-i poți spune să crească, se consideră atotsuficient, crede că inteligența e mai importantă decât înțelepciunea. Fiind potențial bun la toate, nici nu dorește să se specializeze în ceva, ca nu cumva „să piardă contactul” cu restul laturilor sale. Este o nimfă ce refuză metamorfoza, se bălăcește în lichidul dulce amniotic cu prețul de a nu ști pe ce lume trăiește, or nu e o abominație ca un om să treacă prin această lume fără să guste durerea? Nimfa este atât un stagiu în dezvoltarea larvei cât și numele unei creaturi din mitologia greacă, copilăroasă din fire și aciuată pe lângă ape, în propria lume. Nu e de mirare că în legende nimfa Echo, o copilă mare, s-a îndrăgostit de Narcis, un copil mare, doi atotsuficienți pe care nu îi aprecia nimeni.
Un astfel de tânăr are o viziune epică despre lume, după propriul ego o vede în contraste puternice și pretinde să trăiască o viață de erou. În ziua de azi, cei mai mulți sunt SJW, în traducere liberă luptători pentru dreptate socială fiindcă binele e un pretext să fie eroi în propriii ochi. Este modul lor de a ocoli marile responsabilități ale vieții. Sunt acei rebeli fără cauză care și-au găsit nu o cauză, ci un pretext că au una.

Comentarii

Dutzu a spus…
Și dacă menirea unora este să urmeze un doctorat? Și poate studii postdoctorale apoi? Sunt puțini care fac asta, să știi, nu e un fleac pe care-l face orice plictisit care nu știe ce să mai vrea în viață. Sunt decizii care necesită sacrificii, e mai ușor să-ți dezvolți o carieră și să stai liniștit cu un salariu baban în ăia 3 ani cât durează studiile în timp ce te apropii de minunata vârstă de 30 de ani.

Nu crezi că te cam grăbești să judeci? De partea astalaltă a baricadei, aș putea să-ți spun că o grămadă se mulțumesc să fie niște roboței cu șefi abuzivi, să se limiteze la niște rutine care nici măcar nu le aduc fericire în viață, să își petreacă peste 9 ore alături de oameni care în cel mai bun caz le sunt indiferenți și nu alături de familie sau călătorind sau făcând ce le mișcă inima cu adevărat. Iar apoi se îneacă în bere că-i grea viața la români, așa-i? Asta e măsura ta pentru maturitate? Crezi că acest tipar de om, conștient de toate problemele și doborât de ele, e ceea ce ar trebui să devenim?

Eu înțeleg că la Oradea plutește o mentalitate lipsită de ambiții, dar nici chiar așa, hai totuși s-o schimbăm! Ce naiba, și eu locuiesc în același oraș, dar am văzut că se poate și altfel.
Theo Gușat a spus…
Și Ponta a luat un doctorat și a avut nevoie de el precum peștele de bicicletă. Nu e plictisit, dar măcar e zâmbăreț.
„Eu înțeleg că la Oradea plutește o mentalitate lipsită de ambiții” & „Nu crezi că te cam grăbești să judeci?”. Ceva nu e la locul lui în ce spui. Dacă tot ai textul pe care l-ai scris în față, măcar nu te contrazice ca un copil pe care l-am descris în text, care vede lumea „în contraste puternice și pretinde să trăiască o viață de erou”. Iar în Oradea, de bine, de rău, sunt locuri de muncă. Trebuie să fii ori foarte orgolios și antisocial, ori foarte anti-talent să nu-ți găsești un loc de muncă în Oradea.
Roboței cu șefi abuzivi? Știu că Hollywood-ul îi învață pe tineri să aibă cu toții cariere, „să fie eroi” (cum ziceam în text), dar nu e așa: abia 2% au cariere, iar aceia nu au familii. Unii oameni sunt mândri că lucrează 16-17 ore pe zi și -- ce e mai ciudat -- pe ei ni se bazează economia. Deci tot o chestie de maturitate. Eu și alți 99 de cunoscuți ai mei n-ar putea face munca lor.
„nu le aduc fericire în viață, să își petreacă peste 9 ore alături de oameni care în cel mai bun caz le sunt indiferenți și nu alături de familie sau călătorind sau făcând ce le mișcă inima cu adevărat”. Cu enunțul acesta poți cuceri o fată făcând-o să viseze că voi doi puteți fi excepția de la regula lumii, asta în limitele credinței că a avea un loc de muncă e nasol. Nu e. Tinerii n-ar trebui să fie speriați de maturitate, nu e o mare brânză, însă trebuie consumată să mergi mai departe. La servicu nu e chiar atât de rău, nu mai e ca pe vremuri, să fii la sapă. E greu dacă iei totul personal. Enunțul tău despre roboței e poetic, ce-i drept. Chestie care duce tot la ficțiune.
Iar dacă citești atent textul meu, nu judec. Poate numai Peter Pan și Michael Jackson ar trebui să se simtă ofensați, că i-am arătat cu degetul. În rest, vorbesc despre niște tineri, nici măcar de o întreagă generație de tineri, nici măcar de un segment anume, ci doar tineri care nu vor să se maturizeze că e bine sub fustele mamei.
Anonim a spus…
Cu tot respectul dar articolul pare scris exact de un tip imatur si superficial, care priveste viata intr-un mod simplist, lipsit de perspectiva, un tip plafonat incorsetat in tipare si clisee.
Nu stiu daca realizezi, dar in cea mai mare parte progresul umanitatii l-a adus tipii visatori si nu cei care gandeau ca tine.
Pare un gen de frustare care pentru un tanar nu este deloc ok.
Theo Gușat a spus…
„progresul umanitatii l-a adus tipii visatori.” Vise plăcute.
Ca să nu mă plafonez, citesc mult și fac cursuri unul după altul. Îmi ține mintea proaspătă. Nu că ar trebui să mă justific, dar eu nu sunt frustrat. Din contră, orice scriu e un dar. Nimeni nu poate scrie decât din experiență, iar ironiile fine din material sunt, de fapt, eșecuri personale și imbolduri ca alții să facă mai bine. Acesta nu-i un secret al Teoriei Literaturii, anume că un autor poate empatiza fiindcă a trecut el însuși prin fenomen câtuși de puțin.
Cât despre progresul umanității, haidem să nu fim dictatorii care se credeau responsabili cu bifarea etapelor „progresului”. Îmi pare că îți alegi subiecte mari precum umanitatea, după propriul tău ego și probabil nici toată umanitatea nu încape acolo. Pentru cei care spun dictoane despre umanitate, istoria ne învață că totul a alunecat spre pericol. Umanitatea trebuie să meargă cum merge, fără să stea cineva să-i bifeze progresul. Dacă n-ai fi spus că oamenii visători duc mai departe umanitatea, ci oamenii nemulțumiți, aș fi înțeles: cineva a fost nemulțumit că duce în spinare prada, a inventat roata. Da, nemulțumiții o duc mai departe, nu visătorii de tip „I dreamed my life away”...