Nu doar știința contează

Dacă numai știința contează înseamnă că e OK să devii ca toți profesorii nasoli pe care i-ai avut...


A
bsolvent de școală românească, sunt sănătos la cap, însă e o sănătate psihică puțin cam „șifonată”. Așa aș putea descrie toți anii de educație prin care am trecut: șifonați. Pe vremea mea era ceva normal să mănânci bătaie la cursuri, să ți se încâlcească gumă de mestecat în păr, să fii ciupit de perciuni, dat cu capul de bancă, dat de pământ, pus la colț cu mâinile ridicate sau în genunchi pe grăunțe, plimbat prin toată școala cu o tăbliță agățată în gât pe care scria SUNT UN BOU/ SUNT O MĂGĂRIȚĂ. Când devin puțin nostalgic, îmi amintesc cine mi-au fost iluștrii profesori și îmi trece imediat orice dor de trecut.
Trăiam în teroare. Eu n-am avut multe probleme, mi-am văzut de învățat, dar în numele clasei, după tâmpita regulă unul pentru toți, toți pentru unul, am primit lovituri de riglă și am fost făcut becisnic sau descreierat. Cele mai multe insulte le-am aflat de la profesorii mei. Iar alternativa era să fugi de acasă. Nimeni nu te credea; dacă te bătea un profesor, era vina ta. Dacă făceai parte dintr-o familie monoparentală, de ce să mai mergi la școală să fii abuzat când puteai sta acasă la jocuri video, cu un părinte iubitor? Dar dacă fugeai de-acasă n-aveai jocuri video…
Era foarte important pentru profesori să știi materia care îți este predată. Știința contează, era dictonul. Era ca un loc de muncă: făceai un lucru absurd să fii răsplătit, ca să poți face mai departe același lucru absurd. Poate de aceea ne-a fost mai ușor să ne adaptăm pe piața muncii. Uneori, și la serviciu mi se spune: respectivul e un om de rahat, dar își cunoaște meseria. Iar eu le răspund: asta contează doar un sfert când vine vorba de munca în echipă.
Am discutat recent cu un tehnocrat care spunea că doar știința are importanță. Că știința va salva lumea, iar mica mea plăcere de a citi literatură este o pierdere de timp. Recunosc, este mai bizar să citești un roman decât să folosești tehnologia informației stând pe Facebook, însă chiar mai bizar decât să citești un roman este să le tai cobailor creierașii să afli cum funcționează sistemul nervos.
Știința e un instrument, nimic mai mult, le poate aduce oamenilor foloase sau le poate face viața mai grea. Dar asta contează prea puțin în cum suntem oameni unii cu alții. Din păcate, încă mai există profesori cu mentalități din epoca trecută – obtuzi, orgolioși și vindicativi –, care-și supun cursanții la tot felul de cazne, care nu le dau teste cu informații din manual, ci din reviste de specialitate, apoi recurg la hărțuiri și abuzuri emoționale, dascăli care fără materia lor s-ar simți ceea ce sunt, de fapt: nuli ca oameni. Și își revarsă această frustrare pe niște tineri...

Comentarii